Studiind noul acord de plafon al datoriei SUA, obţinut în ultimul moment, putem vedea că nu este decât un evident târg politic, un alt exemplu de răspuns ce decurge din ideea care a dominat toate crizele financiare, începând chiar de la soluţia Greenspan pentru prăbuşirea bursei din 1987. Scopul evident al acestui acord de buget este să transforme alegerile prezidenţiale din SUA într-un referendum între membrii GOP anti-taxe și democraţii pro-taxe. Nici mai mult, nici mai puţin.
Chiar în timpul dezbaterilor legislative care au dus la aprobarea contractului, s-a pus mereu problema poziţionării politice – niciodată detaliile nu au intrat în discuţie. Acum, forma finală a contractului trebuie aprobată de vice-preşedintele Biden, iar marea bătălie urmează a se da în noua formațiune, aşa-numitul Super Congres – o adevărată contradicţie în termeni.
Singurul lucru Super la acest nou Super Congres este faptul că politicienii îl celebrează ca o victorie a omenirii, chiar şi în contextul în care un puşti de nouă ani îşi poate da seama ce este el de fapt: o cale de a împinge noua împărţire necesară a poverii datoriilor în următorul ciclu electoral.
Este foarte clar că Super Congresul nu va fi de acord cu nimic, chiar şi înainte de promulgarea contractului ca lege. Acest lucru se datorează blocajului creat de democraţi, care nu vor să reducă cheltuielile, și de republicani, care nu vor să mărească taxele. Între timp, chiar şi presupusele economii ale acordului contravin unui scenariu elementar, care măreşte datoria SUA cu 10 trilioane de dolari pe următorii 10 ani (şi asta, doar în contextul unei prevăzute creşteri economice puternice). Economiile realizate din acest plan nu vor face decât să reducă „viteza” de creştere a datoriei, nu să o reducă. Cred că, în capul politicienilor, cele două sunt aproape acelaşi lucru – ei cred că e de ajutor să
