După proteste consecutive, „prohoduri” şi blocări ale DN1, codlenii au reuşit o primă victorie. Curtea de Apel Braşov a pronunţat, marţi, suspendarea hotărârii prin care Ministerul Sănătăţii sista finanţarea Spitalului, acesta nemaiputând face contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) de la 1 aprilie.
Hotărârea Curţii de Apel este executorie şi „valabilă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei pe fond”. Teoretic, asta înseamnă că spitalul poate fi redeschis, iar codlenii vor ca acest lucru să se întâmple de la 1 septembrie.
„Noi am solicitat suspendarea efectelor Hotărârilor de Guvern 212/2011 şi 345/2011 doar pentru poziţia care priveşte Spitalul din Codlea. Ne bucură decizia Curţii de Apel Braşov, dar de acum urmează acum o altă bătălie: procesul pe fond, hotărârile fiind suspendate doar până la judecarea cauzei pe fond”, spune Erwin Albu, fost consilier local de Codlea care a militat pentru redeschiderea spitalului.
Dr. Claudia Coste, fostul manager al Spitalului, a precizat ieri că vor începe demersurile pentru redeschiderea unităţii, respectiv solicitarea încheierii unui contract cu CAS şi clasificarea unităţii sanitare cu paturi. Cel mai probabil, unitatea va intra în categoria 4 de clasificare, ceea ce înseamnă că la acest spital vor funcţiona secţii de medicină internă, chirurgie, pediatrie şi obstetrică-ginecologie. Ultima specialitate urmează să fie înfiinţată în cadrul spitalului.
Unitatea sanitară cu paturi deservea, până să fie închisă, peste 36.000 de codleni şi locuitori din zonele limitrofe. După ce spitalul n-a mai primit finanţare, cu sprijinul municipalităţii, la jumătatea lunii aprilie, a fost deschis un ambulatoriu, unde în fiecare zi, 25-30 de persoane primesc asistenţă medicală. Până acum, potrivit dr. Coste, peste 1300 de codleni, au primit asistenţă. Ambulatoriul funcţionează prin sponsorizări