Dinamo forţează azi, în Croaţia, intrarea în play-off-ul Ligii Europa la fotbal. După 2-2 în tur, la Bucureşti, liderul Ligii I trebuie să marcheze neapărat la Varazdin. Sursa: FCDINAMO.RO
Acum două zile, Dinamo a făcut prima achiziţie din actualul sezon: l-a luat pe Dorel Stoica, fostul antrenor-jucător al Universităţii Craiova, formaţie dezafiliată. Ex-stelistul Stoica (32 de ani) n-are însă drept de joc în cupele europene, iar la Dinamo va purta tricoul numărul 6.
Gică Mihali, fost fotbalist la Dinamo în perioadele 1991-1995 şi 1998-2001, este convins că olteanul, pe care l-a antrenat la Al- Ettifaq, se va impune.
"Nu ştiu de ce s-a irosit băiatul ăsta până acum. Loveşte aşa de bine balonul cu ambele picioare încât nu poţi spune cu exactitate dacă este stângaci sau dreptaci. E cerebral, dar îi lipseşte agresivitatea. La calităţile pe care le are, dacă ar fi avut şi agresivitate, ar fi fost peste Rădoi. Aleargă cât un cal de curse şi o poate ajuta, un an, doi, pe Dinamo", zice Mihali, care crede că, "dacă s-a întors Borcea la timonă, Dinamo se bate la titlu!".
LIGA EUROPA
Varazdin - Dinamo
Ora: 18.00, în direct la Digi Sport
Stadion: "NK Varazdin" - Varazdin; Varazdin: Krklec - Tkalcic, Gluhak, Susac, Simek - Aganovici, Brlecic - Sacer, Glavina, Golubar - Vugrinec.
Antrenor: Samir Toplak
Dinamo: Bălgrădean - L. Rus, Scarlatache, Moţi, Diabate - Torje, D. Kone, C. Munteanu, Alexe - Dănciulescu, M. Niculae.
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Arbitru la centru: Jan Valasek (Slovacia)