Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din palatul prezidenţial în cuşcă precum un animal. Democraţia în Egipt începe cu "dresura" lui Hosni Mubarak

Publicat in Jurnalul, joi 4 august 2011 ·

Fostul preşedinte egiptean, generalul Hosni Mubarak, a fost adus ieri pentru prima oară în faţa instanţei de judecată din Cairo, fiind acuzat de corupţie şi că a ordonat uciderea demonstranţilor din Piaţa Tahrir, din Cairo, în timpul revoltelor populare care s-au înscris în valul de mişcări pentru "schimbare", supranumit "pri­mă­vara arabă" şi declanşat în Tunisia, în ultimele zile ale lunii decembrie, extinzându-se apoi în alte ţări arabe.

Mubarak este primul lider arab alungat de la putere de propriul său popor şi judecat tot de acesta, comenta ieri de la proces, dar din afara sălii de judecată, corespondentul televizi­u­nii arabe Al Jazeera, Sherine Tadros. Sala a fost pregătită în sediul Acade­mi­ei de Poliţie din capitala egipteană, din motive de securitate, la faţa locului fiind mobilizat un dispozitiv de se­curitate de aproximativ 3.000 de oa­meni. Al Jazeera şi alte televiziuni, precum şi o serie întreagă de pu­bli­ca­ţii nu au avut acces în sala de judecată. Numai zece mass-media străine au fost acreditate pentru a transmite în direct informaţii din sala de judecată.

"Da, sunt aici", a răspuns Mu­ba­rak fără ezitare, ridicând şi mâna, când judecătorul i-a cerut să se identi­fi­ce. "Neg categoric toate acuzaţiile care mi s-au adus", a intervenit din nou, la fel de ferm, fostul preşedinte egiptean după ce i s-au citit capetele de acuzare. Generalul alungat de la pu­tere, care a suferit un şoc şi s-a îm­bol­năvit de inimă fiind internat la un spi­tal din staţiunea Sharm-el-Sheikh, de la Marea Roşie, a fost adus ieri la ju­decată ca la circ: întins pe spate pe o targă mobilă, în stânga şi în dreapta însoţit de fiii lui Gamal şi Alaa, acu­zaţi şi ei de corupţie.

Toţi trei erau îm­brăcaţi în cămăşi albe de deţinuţi şi au fost aduşi într-o cuşcă de fier, în sala de judecată, după cum au arătat imginile transmise în direct de la pr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 3 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum o ora
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 2 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 2 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 8 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/22°
sâm.

15°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°