Câteva fonduri de investiţii care până în prezent nu au luat în considerare România sau care s-au retras pe perioada crizei economice analizează piaţa românească după îmbunătăţirea ratingului de ţară şi a condiţiilor macroeconomice, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle.
"Pe măsură ce fondurile de investiţii instituţionale întâmpină dificultăţi în a achiziţiona active de calitate în Europa Centrală (în special în Varşovia şi Praga), acestea încep în mod serios să ia în calcul România", se arată într-un raport al companiei. Interesul tot mai crescut manifestat pe parcursul ultimelor şase luni va rămâne, cel mai probabil, concentrat pe cele mai bune active ale pieţei în perioada imediat următoare, cred analiştii LaSalle.
Prima tranzacţie încheiată în al doilea trimestru al anului a fost reprezentată de achiziţia Astoria Business Center de către fondul grec Bluehouse Capital, investiţie de aproximativ 10 mil. euro. În plus, Immofinanz a preluat şi restul de 69% din acţiunile grupului Adama, un portofoliu constând în special din proprietaţi rezidenţiale. Tranzacţia a fost estimată la 42 mil. euro. În primele şase luni valoarea tranzacţiilor imobiliare a depăşit 200 mil. euro.
Câteva fonduri de investiţii care până în prezent nu au luat în considerare România sau care s-au retras pe perioada crizei economice analizează piaţa românească după îmbunătăţirea ratingului de ţară şi a condiţiilor macroeconomice, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle.
"Pe măsură ce fondurile de investiţii instituţionale întâmpină dificultăţi în a achiziţiona active de calitate în Europa Centrală (în special în Varşovia şi Praga), acestea încep în mod serios să ia în calcul România", se arată într-un raport al companiei. Interesul tot mai crescut manifestat pe parcursul ultimelor şase luni va rămâne, cel mai probabil, con