Dragă Alin,
Am cam întins pelteaua pentru că, deşi eu îţi propusesem să scurtăm cît mai mult dialogul, tu ai ţinut neapărat s-o întinzi, cu nenumărate divagaţii irelevante şi fragmentări ale discuţiei fără rost (în postul anterior aveai o singură idee, şi aia bizară şi nefericită, că elite=aristocraţie=cei buni, plus o singură premisă care nu necesita mari clarificări). Oricum, să ne oprim aici, pentru că mai sînt oameni care mai vor să scrie şi să citească şi altceva pe Vox.
Insişti să susţii lucruri bizare. Ca încălzire, îţi începi articolul cu refrenul “stînga e periculoasă”, ceea ce e trist pentru un om care predă ştiinţe politice. La fel, ideea că “ideile ucid” e, în cel mai bun caz, o simplificare flagrantă, chiar şi atunci cînd avem nevoie de ea ca să ne putem culpabiliza preopinentul. De fapt, cei care ucid sînt oamenii care cred în sau doar clamează anumite idei, şi cam întotdeauna conjunctura economică-socială-politică e mai importantă ca ideea în sine. Oricum, m-a amuzat puţin ideea că aş fi “infinit mai periculos” ca Adrian Năstase…
Apoi urmează distorsiunea esenţială pe care se bazează tot textul tău: tu susţii că eu m-aş fi “năpustit” asupra ideii de elite ca atare, cînd eu am vorbit de fapt doar despre un anumit tip de elitism. E chiar aşa de fină distincţia dintre “elite” şi “elitism”? Pentru tine “regiune” şi “regionalism”, “consum” şi “consumism” sînt unul şi acelaşi lucru?
Am înţeles doar o parte din lunga teorie a reprezentării politice, poate şi pentru că nu sînt specialist, ca tine, dar în principal, cred, pentru că e incoerentă (eşti conştient că sari de la una la alta fără nici un sens şi fără să duci ideile la capăt? cum ar fi paragrafele despre “omul moare de prea multe drepturi”, “revoltele în zadar” etc). Înţeleg că pledezi pentru o reprezentare “externă”, corporatistă, în locul celei “interne” moderne. Nu insist a
