Scriitorul francez Frédéric Beigbeder va fi prezent la Bucureşti pe 20 august şi va asista la spectacolul aniversar „Dragostea durează trei ani“, regizat de Chris Simion. „Dragostea durează trei ani“ are la bază romanul lui Beigbeder. Spectacolul, ajuns la 500 de reprezentaţii, se va juca în Teatrul de pe Lipscani „La Muse“.
Chris Simion, care va împlini 34 de ani chiar în ziua reprezentaţiei, a scos premiera spectacolului pe 4 mai 2006. Alături de Cristi Iacob şi Ilinca Goia, pe scenă vor mai urca, pe 20 august, de la ora 18.00, Gabriela Iacob şi Vitalie Bichir. Piesa analizează raporturile de putere emoţională în interiorul cuplului modern, după ce se duce „anestezia" primilor ani de iubire.
Obişnuit cu Bucureştiul
Scriitorul francez va sta patru zile la Bucureşti, până pe 23 august. Beigbeder a vizitat România de mai multe ori. În octombrie 2007, scriitorul a venit în Capitală pentru a lansa volumul „Iartă-mă!... Ajută-mă!..."/ „Au secours pardon", apărut la editura Pandora M, o continuare a aventurilor personajului Octave Parango, din romanul „199.000 lei". În 2006, Beigbeder a asistat la premiera spectacolului „Dragostea durează trei ani". El a remarcat, atunci, jocul actorilor, structura regizorală bine conturată şi modul neconvenţional de punere în scenă. „Am încercat, în carte, să fac lumea să râdă pe seama divorţului şi a problemelor sentimentale, iar piesa reuşeşte din plin acest lucru. Dacă e ceva rău în piesa asta e că durează prea puţin. Ar trebui să dureze trei ani", a mărturisit Frédéric Beigbeder.
În septembrie 2005, francezul a fost în România pentru a-şi lansa romanul „Egoistul romantic", iar în noiembrie 2004, cu ocazia Festivalului de Film BiFEST, a vorbit despre experienţa sa în publicitate. Născut în 1965, într-o familie înstărită, Beigbeder şi-a început cariera la 24 de ani, după ce şi-a luat licenţa în