De doua decenii ne vaitam ca “statul e slab”, ca “nu ne da”, ca, pe scurt, e vinovat de toate necazurile noastre. Fara sa observam un fapt banal: statul suntem noi. Asa ca noi decidem ce anume ar trebui sa faca statul si ce nu. Marea problema – cred eu – rezida in aceea ca statul face (mai precis, incearca sa faca) mai mult decat il tine musculatura. De aia e si atat de “slab”.
Am putea incerca un tratament de revigorare: Nu de alta, dar statul e “de-al nostru, dintre noi” si nu-l putem abandona la necaz. Sa-i mai luam din poverile care le poarta pe umeri (si le tot scapa pe jos, neajutorat cum este). Iata cateva propuneri, de la care ar putea porni o dezbatere publica. Observam cu ochiul liber ca sistemul de sanatate merge prost, cu toate ca inghite sume colosale, care cresc de la an la an.
Ca numeri pe degete spitalele in care s-a batut un cui in douazeci de ani. Ca medicii si asistentele sunt prost platiti si emigreaza masiv. Ca sfanta spaga e la locul ei, desi platim la greu asigurari de sanatate. Pai, haideti sa-l privatizam. in intregime: spitale, cabinete si mai ales sistemul de asigurari. O cota minima de asigurare ar putea fi mentinuta prin lege, dar beneficiarii ar fi liberi sa-si aleaga compania.
Facem pariu ca ar scadea costurile asigurarilor si calitatea actului medical ar creste? Pentru cei speriati de soarta romanilor fara venituri se poate imagina ca o parte din sumele colectate de la cei care pot (si ar fi obligati, ca si acum) sa plateasca asigurarile PRIVATE de sanatate sa se constituie ca un fond de solidaritate medicala in beneficiul nevoiasilor. Avantaje: asiguratii ar avea controlul deplin asupra destinatiei banilor platiti.
Daca nu-mi convine ce face compania X cu prima mea de asigurare sunt liber sa-mi aleg alta; companiile de asigurari, la randul lor, ar supraveghea cu mult mai multa atentie ce
