Răchită, Moldovan, Şuteu, Topa şi alte nume sonore ale oraşului trebuie să vină în faţa instanţei Tribunalului Arad. Şapte martori ar trebui să se prezinte astăzi în instanţă. Aceştia ar cunoaşte detalii despre faptele inculpaţilor.
Florin Moldovan şi Ovidiu Răchită, principalii suspecţi în cazul crimei de acum şapte ani, când fiul unui judecător influent a fost găsit fără suflare pe malul Mureşului, vor fi prezenţi astăzi la Tribunalul Arad, însă într-un alt dosar. Pe lângă Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan, inculpaţi mai sunt şi Adrian Şuteu, Gheorghe Arba zis „Topa” şi Iosif Stăniş, după ce, iniţial, învinovăţite au fost zeci de persoane.
La ultimul termen de judecată, în faţa instanţei au dat declaraţii doi martori, foşti angajaţi ai societăţii împrumutate de „cămătari”, o avocată din Arad, Felicia Fizidean, soţia interlopului, dar şi fosta concubină a lui Florin Moldovan. Atât aceştia, cât şi părţile vătămate audiate anterior, nu au specificat nimic de răpiri sau alte ameninţări din partea inculpaţilor, singurul despre care s-a spus că este vinovat fiind Fizidean. Audierile continuă astăzi, când judecătorii au citat alţi martori.
„Instanţa a amânat cauza pentru data de 4 august, văzând lipsa martorilor Marinescu Ionel, Ţale Ionela, Urs Lazăr, Guţu Vasile, Blaj Flore, Bulzan Lusia şi Muscă Virgil Emanuil, a căror audiere o consideră necesară şi utilă soluţionării cauzei”, a declarat Diana Dărăban, purtător de cuvânt al Tribunalului Arad.
Lanţul denunţurilor
Războaiele duse între interlopii arădeni pentru supremaţie au dat naştere ulterior mai multor dosare. Scopul a fost înjumătăţirea pedepselor. Aşa a ieşit de la „naftalină” celebrul caz Trifa, dar şi dosarul de cămătărie, judecat astăzi. În ambele dosare apar ca inculpaţi nume comune: Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan, iar faptele s-au petrecut în urmă cu şapte şi respectiv ci