Copilul Ceauşescu visa cu ochii deschişi la modelul sovietic şi la „genialul Stalin“. Uniunea Sovietică a părut multora un ideal. Intelectuali europeni de marcă s-au pus în slujba lui. Când Ceauşescu îşi ispăşea condamnarea la Doftana, sovieticii traversau anii „marii terori“ staliniste.

În vremea „reportajelor" despre clanţele şi robineţii de aur din vilele dictatorului, s-au răspândit multe poveşti din viaţa lui. În interviuri reale sau false, oameni apropiaţi relatau stranii, ridicole ori umoristice păţanii. Într-o „Biografie neretuşată" a lui Ceauşescu (Românul, 1994) - concepută, în principal, pe temeiul documentelor din Arhiva CC al PCR, preluată de Armată în decembrie 1989 - a fost reprodusă şi presupusa mărturie a Niculinei Rusescu.

Această soră mai mare, întemniţată după execuţia fratelui, ar fi relatat unui ziar post-decembrist următoarea istorie despre ucenicul cizmar Ceauşescu: „Pe atunci, meşterii îşi trimiteau ucenicii, calfele tinere pe la clienţi, fie pentru a primi ce-i de lucru, fie pentru a înapoia cele lucrate. De multe ori Nicolae pleca de dimineaţă şi venea pe înserat. Îmi amintesc, era după grevele de la Griviţa, a apărut într-o zi mult mai târziu. Soţul meu s-a supărat rău de tot. Când Nicolae a intrat în atelier s-a repezit şi l-a pălmuit pe băiat, strigând: „Ce ne facem noi cu tine? Ce vrei tu să faci? Ce-ai să ajungi?" La care a căzut năprasnicul răspuns: Nene, eu vreau să fiu Stalin al României!".

Aşa să fi fost? Cine mai ştie?! Adevărat ori nu, pe Ceauşescu l-au placat „stalinist naţionalist" exegeze politologice consacrate.

Dar oameni ce-şi pun, necondiţionat, fiinţa şi viaţa în slujba unei „cauze", a unei credinţe sau ideologii - acţionând pentru reuşita ei, cu orice preţ şi risc -, sunt din acelaşi aluat. Misionarii şi profeţii, revoluţionarii şi animatorii de grave schimbări sociale, marii exploratori şi sa