De la naştere până la înmormântare, omul este „dator" să cotizeze la biserică. Fie că vorbim de botez, cununie şi chiar înmormântare, slujbele aferente se fac contracost, iar sumele sunt diferenţiate în funcţie de amplasamentul şi renumele bisericii, dar şi de personalul clerical. Bisericile cele mai scumpe din Prahova în privinţa tarifelor percepute pentru oficierea botezurilor şi cununiilor sunt cele din zona centrală.
În top se află Catedrala „Sfântul Ioan", unde naşii lasă peste 2.000 de lei la o cununie. Tariful poate fi şi mai mare, dacă nuntaşii au pretenţii în privinţa numărului de preoţi sau a corului. „Am cununat recent şi am lăsat aproape 500 de euro la Catedrală. Ştiam că atât cer, dar mi-aş fi dorit să mai participe un preot şi să avem şi cor, însă mai trebuia să dau vreo 150 de euro, motiv pentru care am renunţat, am acceptat «pachetul minim»", ne-a povestit Elena Ilinca. CITIŢI ŞI: Cele sfinte trec prin contabilitate. Biserica „Precista" a primit un teren ultracentral cadou din partea Primăriei Galaţi
Preotul paroh al Catedralei neagă acuzele. „Nu este adevărat că nu dăm chitanţe. Eliberăm astfel de dovezi pentru absolut orice serviciu. Fiecare dă cât poate, n-avem taxe, tarife, cum le numiţi voi, fixe. Dacă omul nu are, facem totul gratuit. Banii îi folosim toţi pentru biserică", a declarat Aurelian Frusinoiu de la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul. Pe primele poziţii în privinţa sumelor percepute pentru astfel de evenimente se regăsesc şi bisericile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", „Sfântul Antonie", „Sfântul Gheorghe", toate amplasate în zona centrală a Ploieştiului. Aici taxele variază între 850 şi 1500 de lei pentru o cununie. Deşi nu sunt în buricul târgului, se menţin la înălţime cu taxele încasate şi Biserica Domnească din Cartierul Mihai Bravu, dar şi Catedrala Eroilor Tineri din Cartierul Vest. În ciuda tarifelor,