Mesajul a fost trimis. Multumesc!

4.000 de euro playoff-ul! » Bonus financiar consistent pentru medieşeni cu Mainz

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 4 august 2011 · ·

Elevii lui Cristi Pustai au o motivaţie în plus după surpriza reuşită în Germania (1-1).

După deziluzia trăită în ultima etapă de campionat, cînd au fost învinşi pe teren propriu cu 5-0 de Dinamo, medieşenii s-au regrupat rapid şi vor s-o elimine pe Mainz. În plus, jucătorii lui Pustai au parte şi de o motivare financiară pentru meciul decisiv din turul 3 preliminar al Europa League. Oficialii echipei le-au promis o primă de 4.000 de euro dacă vor reuşi calificarea, asta după ce au încasat deja 2.000 de euro după eliminarea celor de la KuPS în primul tur preliminar.

"Este normal să ne gîndim şi la bani, dar pentru noi cel mai important lucru este să reuşim calificarea ca apoi să putem spera la accederea în grupe", a dezvăluit unul dintre jucători.

Directorul general al Gaz Metan, Ioan Horoba, a explicat că suma primită de jucători va creşte în cazul calificării în playoff. "Băieţii au avut parte de o primă şi în prima rundă, cu finlandezii, şi la fel vor avea şi în returul cu Mainz. Dacă vom reuşi calificarea, această sumă va creşte", a explicat Ioan Horoba. Medieşenii vor evolua în turul următor cu 6.000 de euro pe masă.

GAZ METAN - MAINZ (în tur 1-1)

Azi, 20:00, DigiSport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO

GAZ METAN: Pleşca - Trtovac, Fl. Lazăr, Akaki, Markovici - Cr. Todea, Hoban - Al. Muntean, Breeveld, C. Petre - Bawab

Antrenor Cristi Pustai

Rezerve: Vîtcă, Buzean, Liţu, Fl. Bratu, R. Zaharia, D. Roman, Pîrvulescu

MAINZ: H. Muller - Bungert, Svenson, Noveski, Pospech - Baungardlinger, Sotto - Risse, Ivanschitz, Stiber - Allagui

Antrenor Thomas Thuchel

Rezerve: Wetklo, Polanski, Zabavnik, Choupo-Moting, Ujah, Fathi, N. Muller

Elevii lui Cristi Pustai au o motivaţie în plus după surpriza reuşită în Germania (1-1).

După deziluzia trăită în ultima etapă de campionat,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum 55 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum o ora
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit iniţial termen în 5 martie, după care a decis ca procesul să aibă loc în 3 martie

News.ro acum 55 minute
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum 27 minute
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 3 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Zelenski, contestat de oficialii americani. Ce l-a supărat pe Trump

Mediafax acum o ora
Consilierul american pentru securitate naţională, Mike Waltz, a declarat că „nu este clar” dacă Zelenski este dispus să negocieze cu bună-credinţă şi că Ucraina are nevoie de un lider capabil să ajungă la un acord atât cu Washingtonul, cât şi cu Mos

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 5 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 2 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum o ora
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°