La ieşirea din comuna Tarna Mare, spre băi, într-o zonă păduroasă, se ridică dealul Corn, iar sub vegetaţia stufoasă de pe acesta se află nişte pietre, despre care sătenii spun că ar fi cântătoare. Potrivit legendei spuse de localnici, pietrele au fost puse la gura unei peşteri de soldaţi, care au vrut să îi închidă acolo pe haiduci.
Legenda spune că pietrele închid gura unei peşteri care s-ar găsi în adâncul dealului. „Bătrânii povestesc că, în vremurile străvechi, prin ţinuturile Tisei, de o parte şi alta a ei, cutreiera o ceată de haiduci al cărei şef ar fi fost însăşi Pintea Viteazu. Pe dealul Cornului, haiducii au găsit un loc bun de popas şi izvoare cu apă rece şi bună”, povesteşte Marcel Andercău, secretarul Primăriei Tarna Mare, pasionat de legendele zonei. Potrivit legendei, prezenţa haiducilor nu a convenit stăpânirii, mai ales că boierii bănuiau că răzvrătiţii ascund o comoară în deal. Ca urmare, trupele au înconjurat dealul şi au încercat să-i prindă pe haiduci, care s-au refugiat într-o peşteră. „Peştera era foarte adâncă, astfel încât hăitaşii s-au gândit că, decât să coboare, mai bine să-i închidă pentru totdeauna acolo. Aşa că au prăvălit nişte pietre peste gura peşterii şi au plecat”, mai spune Marcel Andercău. Nimeni nu ştia atunci că grota avea o ieşire la gura Tisei, pe sub munţi, aşa că haiducii au avut pe unde să iasă şi au continuat să cutreiere ani buni acele locuri. Pietrele sunt ascunse în totalitate de muşchi
Legenda este confirmată şi de profesorul pensionar Doina Molnar, autoarea volumului „Tarna Mare, istorie - legendă – adevăr”. „Pietrele din dealul Corn sunt ca nişte pietre cioplite şi au formă de hexagon, au lungimi variabile, unele de chiar câte un metru. Astăzi sunt acoperite de vegetaţie şi de muşchi, destul de ascunse privirii, doar cei care cunosc dealul foarte bine ştiu în ce loc se află. Mai demult, mulţi localnici