Cunoscutele cazuri Şoltoianu şi Usatiuc-Graur-Ghimpu au fost iniţiate de poliţia politică sovietică în urma unor „scrisori tovărăşeşti" venite de la Bucureşti. În anii 1970, basarabenii apelau la autoritățile române ale vremii după ajutor, dar au fost trădaţi. Cooperarea" dintre Securitatea din România şi KGB, de fapt, subordonarea până la evacuarea trupelor sovietice în anul 1958, se poate oarecum explica, nu şi acţiunile comune care au urmat. După vizita preşedintelui SUA Nixon la Bucureşti, în august 1969, contextul politic devenise unul favorabil României, deşi, oficial, chestiunea Basarabiei nu a fost abordată.

Cu toate acestea, ambele securităţi au parafrazat lozinca bolşevică „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!" în „Securişti de pe ambele maluri ale Prutului, uniţi-vă!", muncind din greu la realizarea ei, adică la combaterea „elementelor naţionaliste din Basarabia". În unele cazuri poliţia politică din România a făcut chiar exces de zel. Or, cele mai răsunătoare denunţuri ale naţionaliştilor basarabeni de către securitatea românească sunt cele din anii 1969 şi 1970.

DENUNŢAŢI DE AMBASADA ROMÂNIEI DE LA MOSCOVA

Câţiva moldovenii aflaţi la studii sau la muncă în capitala URSS frecventau ambasada României. Întrucât Prutul se traversa din ce în cei mai dificil, mergeau la ambasadă ca la ai lor. În discuţiile cu diplomaţii români basarabenii le încredinţau informaţii importante despre situaţia din RSS Moldovenească, precum rusificarea etc. Nici nu le putea trece prin minte că erau turnaţi KGB-ului de chiar cei cărora le destăinuiau frământările şi care erau obligaţi, ca fraţii, să-i ajute şi susţină. Un prim demers vine în adresa KGB-ului în anul 1969.

Astfel, tovarăşul Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii de Stat al Republicii Socialiste România, din propria iniţiativă, expediază o scrisoare, la 5 februarie 1969, în adresa c