Alfred C. Toepfer, unul dintre cei mai mari traderi de cereale de pe piaţa locală cu afaceri de circa 300 de milioane de euro, intenţionează să îşi extindă reţeaua de silozuri la 16 prin investiţia în şase unităţi pe Dunăre, dar şi într-o alta în vestul României.
Traderul a achiziţionat deja mai multe barje cu care intenţionează să transporte pe Dunăre cerealele colectate în România şi vizează construcţia unui terminal de export în portul Constanţa, potrivit datelor prezentate de compania americană Archer Daniels Midland (ADM), acţionarul majoritar al Toepfer.
"Vedem ca oportună majorarea capacităţii noastre de colectare şi transport a cerealelor de-a lungul Dunării în România, ţară care a devenit exportator net de cereale şi plante oleaginoase în ultimii ani", a declarat Gary L. Towne, preşedinte al Alfred C. Toepfer International. Aceste informaţii au fost publicate pe site-ul companiei americane Archer Daniels Midland, unul dintre cei mai mari traderi şi procesatori de produse agroalimentare la nivel global cu afaceri de 61,6 miliarde de dolari anul trecut şi aproape 30.000 de angajaţi.
Compania ADM nu a dat însă detalii în privinţa valorii la care se ridică investiţia în extinderea capacităţii de stocare a Alfred Toepfer în România şi nici în privinţa orizontului de timp în care aceste capacităţi vor deveni operaţionale. De cealaltă parte reprezentanţii din România ai Alfred Toepfer nu au răspuns până la închiderea ediţiei solicitării ZF.
Planul de extindere al Alfred Toepfer arată interesul multinaţionalelor-gigant de pe piaţa comerţului cu cereale pentru agricultura românească. Exporturile de cereale ale României sunt controlate aproape în totalitate de marii traderi precum Alfred C. Toepfer, Glencore, Bunge sau Cargill. Anul trecut marii traderi au exportat cereale de circa 800 de milioane de euro, o treime din t