Am luat iniţiativa ca în drumul nostru spre Galaţi, unde"oţelarii" au jucat cu Chiajna, să poposim şi în oraşul natal almijlocaşului. După un drum de tip slalom printre gropile din metruîn metru ale Făureiului şi mult praf, cu greu am găsit casa luiBănel Nicoliţă.
Ascunsă printre pomi, noua locuinţă a numeroasei familii Nicoliţăeste văruită în... roz. Într-o linişte apăsătoare, în care simţeamcă toţi ochii sunt aţintiţi asupra noastră, dulăul din curte parcăa vrut să ne spună că "pe aici nu se trece". Retrasă, chiarsperiată de sosirea noastră în faţa casei sale şi ascunsă dupăzidul gardului, Mariţa Nicoliţă a respins din start orice dialog."Băiatul mi-a zis să stau în casă, nu pot să vorbesc,întrebaţi-l pe el tot ce vreţi."
"DoamnaBănel nu prea ne salută!"
Cincizeci de metri mai la dreapta, am dat peste unul dintrebarurile localităţii. Acolo am aflat lucruri destul de interesantede la oameni care regretă faptul că familia Nicoliţă, odinioarăprietenoasă şi amabilă, s-a răcit faţă de toată lumea:"Doamna Bănel, cum îi spunem noi pe aci, nici nu prea nemai bagă în seamă. Parcă se ascund de noi", ne-a mărturisit ovecină. Mai mult, am fost surprinşi să aflăm că doamna MariţaNicoliţă nu prea ar fi de acord ca acesta să părăsească formaţiaroş-albastră, temându-se că fiul ei nu se va putea acomoda înstrăinătate. "Lasă, că îi este bine acolo unde este, eu nu vreau săplece, mai ales acum, că i-a mărit salariul", s-a confesatdoamna Nicoliţă aceleiaşi vecine.
"Suntmulţi şi mănâncă mult!"
De lăudat este faptul că Bănel nu şi-a uitat copilăria nefericită,iar acum face orice ca să-şi ajute familia, trimiţându-le lunarcâte 3.000 de euro. "Bănel era amărât tare, maică. Îiînţeleg pe deoparte că vor să stea retraşi. Acum le-a construitcasa asta pentru ea şi pentru cei cinci fraţi şi toţi profită debanii lui. Maică-sa se lăuda că le trimite
