Cel mai mare baschetbalist român al tuturor timpurilor, atât la propriu cât şi la figurat, Ghiţă Mureşan, va trece cu „Summer Camp-ul" pe care îl organizează în această vară şi la Roşia Montană. Fostul sportiv, ajuns acum la 40 de ani, va termina cu primul oraş din turneul acestei veri joi, atunci când va preda la Cluj ultima lecţie a sa din acest an.
Următoarea oprire va fi Timişoara, dar pe drum va face o escală de câteva ore la Roşia Montană, în judeţul Alba. Cu sprijinul companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation, fostul baschetbalist de 2,31 metri îi va învăţa tainele baschetului pe copiii din comună şi localităţile învecinate.
„Big Ghiţă", arbitru
Evenimentul va avea loc vineri, de la ora 12:00, într-un cort amenajat în piaţă, acolo unde micuţii vor arunca la coş şi vor juca baschet între ei, sub stricta supraveghere a lui Ghiţă Mureşan. „Până acum am făcut acest „Summer Camp" doar în Cluj, dar mă bucur că pot merge şi în alte oraşe în acest an. Prin baschet copiii îşi fac prieteni, iar acest sport îi ajută să-şi dezvolte caracterul.
Când eram de vârsta lor nu puteam să joc baschet, aşa că acum vreau ca ei să aibă această posibilitate", a declarat singurul jucător român care a evoluat în NBA. Înscrierile vor avea loc vineri dimineaţa, înainte de sosirea lui Ghiţă Mureşan.
Cel mai mare baschetbalist român al tuturor timpurilor, atât la propriu cât şi la figurat, Ghiţă Mureşan, va trece cu „Summer Camp-ul" pe care îl organizează în această vară şi la Roşia Montană. Fostul sportiv, ajuns acum la 40 de ani, va termina cu primul oraş din turneul acestei veri joi, atunci când va preda la Cluj ultima lecţie a sa din acest an.
Următoarea oprire va fi Timişoara, dar pe drum va face o escală de câteva ore la Roşia Montană, în judeţul Alba. Cu sprijinul companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation, fostul baschetbalist de