Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se redeschide ancheta în cazul Vîntu - FNI - Banca Agricolă

Publicat in Adevarul, joi 4 august 2011 ·

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) infirmă soluţiile de neurmărire penală a lui Sorin Ovidiu Vîntu date în dosarele privind FNI, Banca Agricolă, Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID), dar şi în cazul falimentului Băncii Române de Scont (BRS), informează, joi, Ministerul Public.

UPDATE 17:00 Banii din FNI care au ajuns direct în conturile lui Vîntu Sute de miliarde de lei din Fondul Naţional de Investiţii au fost virate în conturile personale ale lui Sorin Ovidiu Vîntu. Vezi aici detalii!

UPDATE 13:42 Ioana Maria Vlas, despre redeschiderea dosarelor FNI: „e nevoie de circ dacă nu e pâine!”

Vlas a comentat pentru Adevărul despre redeschiderea dosarului Fondului Naţional de Investiţii (FNI), cel pentru care ea a ispăşit o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare.

UPDATE 12.09 Parchetul: cum a scăpat Vîntu, de fiecare dată, de braţul legii

UPDATE Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Ioana Maria Vlas, fost preşedinte al SOV Invest, firmă de investiţii care a administrat Fondul Naţional de Investiţii, a afirmat că fostul ministru de Finanţe Decebal Traian Remeş este responsabil pentru modul în care a decurs afacerea în urma căreia au fost păgubiţi circa 300.000 de oameni.

"Redeschiderea dosarelor îmi face bine. Ce pot să îmi facă, să mă spânzure? Nu mai pot, am obosit", a mai spus Ioana Maria Vlas, care a stat şi în închisoare pentru afacerea FNI.

Popa a solicitat redeschiderea dosarului

Ministerul Public a decis redeschiderea dosarului FNI după ce Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 15 ani de detenţie pentru prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, a solicitat acest lucru autorităţilor române, după ce a fost extrădat din Indonezia.

"La propunerea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, în considerarea dosarelor aflate pe rolul acesteia, în care se efectuează cercetări

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 10 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 7 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 11 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 11 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 8 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 10 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 7 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Sindicalişti: Veniturile angajaţilor plătiţi cu salariul minim vor scădea, în loc să crească

Mediafax acum 11 ore
Sindicaliştii cer Ministerului de Finanţe şi Guvernului modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării sale cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 202

Doi cetăţeni ucraineni care au petrecut trei nopţi pe munte, căutaţi de salvamontişti / Au anunţat că au ajuns într-o zonă din care nu mai pot înainta

News.ro acum 13 ore
Doi cetăţeni ucraineni care au petrecut trei nopţi pe munte sunt căutaţi, marţi, de salvamontişti, după ce au anunţat la 112 că au ajuns într-o zonă din care nu mai pot înainta. ”Acţiune în derulare a salvamontiştilor din cadrul Salvamomt Maramureş

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°