Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a declarat, joi, că este verificat de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru presupuse fapte de corupţie în urma unui denunţ făcut de "persoane răuvoitoare", în legătură cu construcţia casei sale şi cu vânzarea supraevaluată a unui apartament, informează Mediafax.
În acelaşi denunţ, Borboly Csaba mai este acuzat că a vândut la un preţ mult mai mare un apartament pe care l-a deţinut în Miercurea Ciuc, pe strada Korosi Csoma Sandor, respectiv cu 50.000 de euro în loc de 20.000 de euro.
Borboly Csaba a precizat că acesta nu este primul denunţ "calomnios" şi că el face parte dintr-o lungă serie care durează de aproximativ un an.
"Acest denunţ se înscrie în seria de acţiuni din ultimele luni care sunt menite să denigreze persoana mea şi pe soţia mea, familia mea. Opinia mea este că în spatele acestor acţiuni stă transmiterea spitalelor la judeţe, probabil că au fost lezate nişte interese parţiale în această procedură. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc. Cred că am lezat interese economice participând activ la redresarea sistemului sanitar din judeţul Harghita. Este al doilea denunţ calomnios făcut de persoane răuvoitoare, poate este un bărbat, poate o femeie, poate un grup", a declarat Borboly.
Preşedintele CJ Harghita a precizat că s-a prezentat, vinerea trecută, la DNA Mureş, "la solicitarea chestorilor", cu un dosar cuprinzând toate documentele justificative referitoare la terenul pe care a fost construită casa de pe strada Denes Laszlo din Miercurea Ciuc, la împrumutul bancar contractat în acest scop, la vânzarea apartamentului deţinut în localitate, precum şi cu toate documentele care să ateste provenienţa sumelor cheltuite.
El a susţinut că proiectul casei sale a fost realizat în vara anului 2007, când încă nu era preşedinte de CJ, de către