Nu este o vedetă. Este o mare actriţă. Este Doamna Mariana Mihuţ. Şi folosesc acest mod de prezentare pentru că, urmărind parcursul actoricesc al acestei artiste, căreia timpul nu i-a ştirbit nimic din feminitate, consider că ea face parte din categoria „mari doamne ale scenei româneşti".
text maria capelos
Numărul filmelor şi al pieselor de teatru în care a jucat această minunată actriţă - Doamna Mariana Mihuţ - este prea mare pentru a fi enumerat aici. Vom aminti acum doar piesele de teatru în care o puteţi vedea din toamnă la Teatrul Bulandra: „Căsătoria", „Unchiul Vanea", „Sorry", „Lear", „Moartea unui comis voiajor" şi ultima, dar nu cea din urmă, „Îngropaţi-mă pe după plintă". Trebuie să le vedeţi! Viaţa dumneavoastră va fi mai bogată după!
Spuneaţi undeva că aţi fost o persoană foarte timidă. Cum de s-a hotărât o astfel de persoană să facă teatru, o meserie care înseamnă expunere publică permanentă?
Mariana Mihuţ: A fost şi este în continuare o luptă permanentă cu propriile mele defecte, cu propriile mele slăbiciuni. Dar atunci când îţi doreşti foarte tare să faci această profesie învingi orice barieră.
Eram elevă când am hotărât că voi face acest lucru. Când am hotărât eu, pentru mine, deoarece părinţii mi-au permis să dau la teatru destul de târziu, prin ultimele clase de liceu. Am crescut lângă o profesoară care făcea un lucru extraordinar. Deşi ea era profesoară de gimnastică, se ocupa de noi şi organiza spectacole de două ori pe an cu elevii de la clasa a VI-a până la clasa a XI-a. Se întâmpla la Piteşti, acolo unde am terminat liceul. Şi unde am dat şi bacalaureatul. Pe atunci, nu numai că era o mare ruşine să rămâi corigent, dar nici nu se punea problema să nu iei bacalaureatul. Cum adică să nu treci acest examen?! Era o mare catastrofă, o nenorocire! Această profesoară absolut minunată, pe care eu o pomenesc şi în cartea
