Scriitorul va participa la mai multe manifestări ale importantului eveniment editorial din capitala Scoţiei
În afară de cel mai mare festival al artelor din lume, capitala Scoţiei găzduieşte luna aceasta, în intervalul 13-19 august, Târgul Internaţional de Carte. România va fi reprezentată de prozatorul Lucian Dan Teodorovici, autor al mai multor volume şi prezent în câteva antologii de proză recent din ţară şi din străinătate.
Potrivit Institutului Cultural Român, scriitorul va participa la secţiunea Best European Fiction 2011. Lucian Dan Teodorovici va fi prezent la un dialog cu scriitorul irlandez Kevin Barry, autor al volumului „City of Bahane“, şi va dialogua şi cu romancierul olandez Manon Uphoff, în cadrul unei sesiuni moderate de Stuart Kelly. Manifestarea va avea loc pe 18 august, la ora 14.00, la Peppers Theatre, unul dintre spaţiile în care se va desfăşura Târgul Internaţional de Carte.
În vârstă de 35 de ani, scriitorul Lucian Dan Teodorovici a publicat mai multe volume de proză, printre care „Cu puţin timp înaintea coborârii extratereştrilor printre noi“ (1999), „Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei ţigări marijuana“ (2000), „Circul nostru vă prezintă“ (2002, 2007), „Atunci i-am ars două palme“ (2004) şi „Celelalte poveşti de dragoste“ (2009). A semnat câteva scenarii de lungmetraj, a coordonat mai multe antologii şi a avut o bogată activitate publicistică. În prezent este senior editor al săptămânalului „Suplimentul de Cultură“ şi coordinator al Colecţiei „Ego. Proză“ a Editurii Polirom.