De la 1 iunie şi până acum, perioada în care Agenţia pentru Protecţia Mediului Brăila (APM) a primit dosare pentru Casa Verde, 125 de brăileni şi-au depus cereri de finanţare. Cele mai multe dintre dosare au fost depuse pentru instalarea de panouri solare, existând 107 de astfel de solicitări.
17 brăileni au cerut finanţare pentru centrale termice care funcţionează pe bază de combustibil biodegradabil, în timp ce pentru instalarea unei pompe de căldură există o singură cerere. Acum, aceste dosare sunt în faza de naliză iar solictanţii aşteaptă cu speranţa că le vor fi aprobate.
„Dosarele depuse până la 15 iulie sunt trimise la Bucureşti unde vor fi analizate şi eventual aprobate de către Administraţia Fondului pentru Mediu", a precizat Dumitru Bâja, purtător de cuvânt al APM.
Chiar dacă la Brăila, prin cele 125 de dosare, nu s-a acoperit întreaga sumă alocată judeţului, faţă de anul trecut s-a înregistrat un real progres. „Este un număr foarte mare de persoane dacă ţinem cont că în sesiunea precedentă, care a durat cu trei luni mai mult, s-au depus doar 112 dosare", a mai adăugat Dumitru Bâja.
Fondurile alocate judeţului Brăila în această sesiune s-au ridicat la 1.721.205 lei, dintr-un total de 100.000.000 lei. Sumele primite de beneficiari diferă în funcţie de tipul de instalaţie solicitat.