Cercurile din lanuri i-au zăpăcit timp de sute de ani atât pe fermieri cât şi pe oamenii de ştiinţă. Fenomenul, care a apărut pentru prima dată în secolul al 17-lea, este studiat acum de către fizicianul Richard Taylor, potrivit publicaţiei The Telegraph.
Complexitatea tiparelor, care în unele cazuri încadrează până la 2.000 de forme geomtrice individuale, sugerează că unele grupări de şarlatani folosesc tehnici sofisticate pentru a-şi putea duce la capăt proiectul într-o singură noapte.
Sistemele GPS le permit artiştilor să acopere suprafeţe mari cu o precizie absolută, iar microundele pot fi folosite pentru a culca la pământ lanurile cu o viteză mare.
O analiză amănunţită fenomenuli, publicată de către Physics World, povesteşte cum cercetătorii au folosit magnetroane - tuburi care folosesc electricitatea şi magnetismul pentru a genera căldura intensă - pentru a simula schimbările fizice suportate de către lanuri.
Profesorul Taylor, director al Materials Science Institute de la Universitatea din Oregon, este de părere că descoperirile sugerează că artiştii ar fi putut folosi magnetroane pentru a creea cercurile din lanuri în numai câteva ore.
În trecut, aceştia foloseau scânduri şi sfoară pentru a creea tiparele din lanuri şi săreau de pe un scaun pe altul pentru a ajunge la secţiunile turtite. Conform altor teorii care s-au dezvoltat pe parcursul timpului, mişcări ciudate ale vântului, arici care se rostogolesc, cupluri care fac sex şi, potrivit unui raport din 1678, "un diavol care coseşte", ar fi putut creea cercurile.
Unele teorii consipraţioniste leagă desenele din lanuri cu activităţile extraterestre, precum OZN-urile, cu toate că unii şarlatani au recunoscut că au imitat în mod intenţionat "cuiburile" navelor spaţiale.
Peste 10.000 de cercuri au fost înregistrate în ultimii 500 de ani, iar în fiecare seară a verii apare
