Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cornelia Coman, ING Asigurări de Viaţă: Guvernul îndreaptă economia într-o direcţie bună

Publicat in Ziarul Financiar, joi 4 august 2011 · ·

Cornelia Coman, directorul ING Asigurări, cea mai mare companie de asigurări de viaţă din România, cu afaceri de 129 milioane de euro în 2010, spune că semnalele din piaţă sunt bune, economia îşi revine, iar reformele făcute de Guvern trebuia făcute.

"Direcţia în care se îndreaptă economia este bună. Atâta vreme cât a reuşit să facă reformele pe care şi le-a propus, consider că acţiunile Guvernul îndreaptă ţara într-o direcţie bună", a spus Cornelia Coman într-un interviu pentru Ziarul Financiar.

Compania a mărit salariile angajaţilor în medie cu 6% în 2011, precum şi în 2010 după ce în 2009 stopase creşterea salariilor. Piaţa asigurărilor de viaţă, de circa 400 de milioane de euro pe an, a fost lovită puternic de criză în 2009, când clienţii au anulat poliţe de zeci de milioane de euro.

Pentru anul 2011 se prognozează o creştere de 5%, faţă de plus 3% în 2010.

Cornelia Coman, directorul ING Asigurări, cea mai mare companie de asigurări de viaţă din România, cu afaceri de 129 milioane de euro în 2010, spune că semnalele din piaţă sunt bune, economia îşi revine, iar reformele făcute de Guvern trebuia făcute.

"Direcţia în care se îndreaptă economia este bună. Atâta vreme cât a reuşit să facă reformele pe care şi le-a propus, consider că acţiunile Guvernul îndreaptă ţara într-o direcţie bună", a spus Cornelia Coman într-un interviu pentru Ziarul Financiar.

Compania a mărit salariile angajaţilor în medie cu 6% în 2011, precum şi în 2010 după ce în 2009 stopase creşterea salariilor. Piaţa asigurărilor de viaţă, de circa 400 de milioane de euro pe an, a fost lovită puternic de criză în 2009, când clienţii au anulat poliţe de zeci de milioane de euro.

Pentru anul 2011 se prognozează o creştere de 5%, faţă de plus 3% în 2010.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 24 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 53 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Poșta Română lansează un nou serviciu. Românii pot depune numerar direct pe card, la orice oficiu poștal

Adevarul acum 44 minute
Românii au acum posibilitatea de a depune numerar direct pe cardurile bancare, fără a merge la bancă sau la bancomat. Serviciul este disponibil în toate oficiile poștale din țară.

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 3 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°