O interpretă de seamă, un dascăl eminent, cel mai important ambasador al judeţului Bihor, o persoană deschisă şi veselă, ale cărei sfaturi erau de nepreţuit. Aşa o descriu pe Florica Ungur cei care i-au fost elevi sau colegi de scenă. Vezi aici omagiile aduse interpretei de către colegi şi prieteni!
Interpreta bihoreană de muzică populară Florica Ungur a trecut în nefiinţă în această dimineaţă, la ora 5.30, după o grea suferinţă. S-a internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea în data de 14 iulie, la secţia de Oncologie. Chiar dacă se lupta cu o boală incurabilă, a fost conştientă până în ultima clipă. Acum, că „doamna muzicii populare din Bihor" nu mai e, cei care au cunoscut-o îşi aduc aminte înlăcrimaţi de cea care ajuta pe toată lumea, fără a aştepta ceva în schimb.
Făuritoare de destine
Pentru mulţi tineri interpreţi de muzică populară, Florica Ungur a fost un model desăvârşit. La fel şi pentru artista bihoreană Florica Zaha. „Doamna Ungur a fost în juriul care a deliberat pentru destinul meu, la un festival de muzică populară. Şi-a pus amprenta asupra carierei mele. Atunci m-a felicitat şi mi-a spus că nu a mai auzit o astfel de doină ca cea pe care am interpretat-o eu. De atunci, de câte ori o vedeam, îmi aduceam aminte de momentul meu de debut", îşi aduce aminte Florica Zaha.
Interpreta este încă marcată de dispariţia celei ce a încurajat-o mereu. „Mi-e foarte greu în acest moment. Nu îmi vine să cred că vorbesc la timpul trecut despre dumneaei. De când am aflat despre suferinţa sa, nu am reuşit să îmi revin. După ce o vizitam la spital, nu mai aveam somn noaptea. Am vazut-o ultima dată acum trei zile", spune artista bihoreană. Florica Ungur a luptat până în ultima clipă cu teribila boală. A sperat tot timpul că va apuca să urce iarăşi pe scenă. „Era foarte puternică. Cred că trăia 100 de ani dacă nu se îmbolnăvea. Nu vr