Sosirile şi înnoptările turiştilor în hoteluri, pensiuni şi alte unităţi de cazare au crescut în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 11,7%, respectiv 4,2%, după ce în iunie indicatorii au fost mai mari faţă de aceeaşi lună a anului precedent cu 17,6%, respectiv 3%. "Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iunie 2011 au însumat 686.400, în creştere cu 17,6% faţă de cele din luna iunie 2010. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în iunie 77,1% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,9% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din iunie 2010", potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Sosirile în hoteluri au avut o pondere de 77,3% raportat la totalul structurilor de cazare. Înnoptările în unităţile de primire turistică au totalizat în iunie 1,849 milioane, în creştere cu 3% faţă de cele din iunie 2010. Din total, 82,6% au fost înnoptări ale turiştilor români. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 27,3%, în scădere cu 1,5 procente faţă de iunie 2010. La hoteluri s-a înregistrat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 32,8%.
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în iunie de 746.900, în creştere cu 9% faţă de luna iunie 2010. Majoritatea vizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa (93,2%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 55% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele UE cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (39,1%), Bulgaria (15,3%), Germania (9%), Italia (7,5%) şi Austria (4,1%).
Plecările turiştilor români în străinătate au fost în luna iunie în creştere cu 5,1%
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înr