Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniorii ştiinţei premiaţi la Palatul Culturii

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 4 august 2011 ·

În perioada 31 iulie – 4 august, Colegiul Agricol “Traian Săvulescu” din Târgu-Mureş a găzduit ediţia a VI-a a fazei naţionale a Olimpiadei de Ştiinţe pentru juniori. La faza finală a olimpiadei au fost prezenţi 131 de elevi din întreaga ţară, care au susţinut un concurs atât la proba teoretică, cât şi cea practică, la chimie, biologie şi fizică.

Ieri, la Palatul Culturii a avut loc premierea câştigătorilor, în prezenţa organizatorilor olimpiadei, a elevilor participanţi şi ai oficialităţilor mureşene, reprezentanţi ai Primăriei Târgu-Mureş, Consiliului Judeşean şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Cine sunt câştigătorii?

Câştigătorii fazei naţionale a Olimpiadei de Ştiinţe pentru Juniori au fost eleva Moroianu Ştefania Lucia (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa) care a obţinut premiul I, urmată de Tesloianu Ruxandra (Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi), Aleca Daniel Adrian (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa), câştigătorii premiului II, respectiv Diaconu Camelia (Colegiul Naţional Emil Racoviţă” Iaşi) şi Diana Andreea (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa), clasaţi pe treapta a treia a podiumului.

Primii 15 elevi clasificaţi la această olimpiadă naţională vor fi şi componenţii lotului naţional lărgit. Aceştia vor fi pregătiţi la Bucureşti, unde vor susţine mai multe probe de baraj, pentru selectarea celor şase elevi care vor reprezenta România la olimpiada internaţională care va avea loc la Durban, Africa de Sud în perioada 1-10 decembrie. Chiar dacă în primii 15 nu s-a clasat niciun elev mureşean din cei patru înscrişi în competiţie, un premiu a revenit judeţului Mureş, acordat de Societatea de chimie din România elevului Buta Rareş Cătălin de la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian”.

Felicitări pentru toţi participanţii

“Au fost cinci zile foarte pline şi a venit momentul să-i premi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 37 minute
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

VIDEO Un cercetător francez, acuzat de spionaj, pledează vinovat la Moscova pentru că nu s-a înregistrat ca agent străin / Cine este Laurent Vinatier

HotNews acum 28 minute
Cercetătorul francez Laurent Vinatier a pledat vinovat vineri, în faţa unui tribunal din Moscova, pentru acuzaţia că nu s-a înregistrat ca agent străin şi ar fi cules informaţii despre armata rusă, astfel că a fost plasat în arest preventiv până la

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum o ora
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum 43 minute
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum 2 ore
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum 35 minute
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 3 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Cum votezi pe 9 Iunie, la alegerile LOCALE și EUROPARLAMENTARE/Traseul complet al alegătorului de la intrarea în secție până la ieșire

Gandul acum o ora
Pe 9 iunie, alegătorii români vor merge la vot pentru alegerea europarlamentarilor, primarilor și consiliilor județene și locale. Au fost înființate 19 000 de secții de votare, în România. Pentru a afla care este secția la care ești arondat, se poat

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 5 ore
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°