Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a deschis primul Macro din Brăila, în zona Obor

Publicat in Adevarul, joi 4 august 2011 ·

Brăila este al patrulea municipiu din ţară unde s-a deschis un magazin Macro. Acesta este situat în cartierul Obor, în locaţia cunoscută de brăileni cu numele de Dinamo. Noul supermarket deserveşte trei cartiere ale oraşului, în care locuiesc peste 10.000 de locuitori.

De puţine zile, Brăila a intrat în clubul oraşelor româneşti care beneficiază de magazine Macro. Din capul locului, este demn de consemnat că noul magazin este amplasat strategic, la o răscruce de drumuri, deservind practic mai mult de 10.000 de brăileni, care locuiesc în cartierele Obor, Hipodrom şi Lacu Dulce.

„Am fost încă din prima zi în magazin şi recunosc este mai bun decât mă aşteptam. Produse proaspete, de bună calitate, servire ireproşabilă, vânzătoarele deosebit de amabile", ne-a declarat Mirel Manole (54 de ani), care deja şi-a făcut un obicei din a cumpăra fructe proaspete din magazin.

Cumpărături în siguranţă

Faptul că mărfurile sunt accesibile şi de bună calitate a atras încă din prima zi numeroşi clienţi dornici mai întâi de toate să vadă cum se prezintă magazinul şi mai apoi să cumpere. Iar cei care i-au păşit pragul au devenit rapid clienţi statornici, atraşi fiind de ofertele atractive.

„Îmi place faptul că marfa românească este bine expusă şi este pregătită ca să atragă clienţi. La urma-urmei, este de preferat să dai un ban în plus pe o marfă românească, în felul acesta suntem toţi stimulaţi să producem ceva", ne-a declarat şi Marian Chirilă (42 de ani), locuitor în cartierul Obor.

Clienţii se simt în siguranţă în magazin şi datorite prezenţei bodyguarzilor care urmăresc ca totul să se desfăşoare în bună rânduială.

Primul astfel de magazin în cartierul Lacu Dulce

Pentru locuitorii din cartierul Lacu Dulce, noul magazin este o binefacere. În cartierul care are peste 3000 de locuitori nu exista până acum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 57 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum o ora
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°