Parlamentarii Puiu Haşotti şi Marius Spînu sunt verificaţi de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), anchetele în cele două cazuri fiind pornite de aproximativ o lună, în urma unor sesizări în legătură cu cei doi primite de la două persoane, au declarat, ieri, surse din instituţie, citate de Mediafax. "Am început investigaţia după ce, în urmă cu aproape o lună de zile, am primit două sesizări de la două persoane fizice care ne reclamau posibile nereguli în legătură cu averea celor doi parlamentari. În prezent, suntem în faza în care am cerut documente de la instituţiile care le deţin", au declarat surse din ANI. Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, că nu a fost anunţat de ANI că ar fi cercetat, el precizând că a aflat din presă despre acest lucru, că se va prezenta la ANI dacă va fi chemat şi că poate justifica fiecare leu. La rândul său, deputatul PDL Marius Spînu a precizat că nu a ştiut că ANI îi cercetează averea şi a aflat de la presă, că nu are nimic de ascuns şi nu există temei pentru această anchetă, apreciind că ANI se decredibilizează prin faptul că nu i-a cerut lui lămuriri în legătură cu obiectul anchetei. Senatorul PNL Puiu Haşotti, care este şi liderul grupului PNL din Senat, deţine, conform celei mai recente declaraţii de avere, două case de locuit, una construită şi una moştenită, ambele în Constanţa. El mai are circa 75.000 euro şi aproape 300.000 lei în conturi. Haşotti nu are maşină sau alte bunuri de valoare. Deputatul PDL Marius Spînu deţine, conform declaraţiei sale de avere, un teren de o mie de metri pătraţi în zona Bucium din Iaşi şi o casă de locuit în oraşul Hârlău din acelaşi judeţ. El mai are un Audi A6 din 2002 şi aproximativ 20.000 lei în conturi, dar are şi datorii care totalizează 8.000 euro şi 35.000 lei.
Parlamentarii Puiu Haşotti şi Marius Spînu sunt verificaţi de inspectorii Agenţiei Naţionale