Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu se întoarce Rapidul în Giuleşti: "Vor stadion cu chirie de apartament"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 4 august 2011 ·

Preşedintele clubului sportiv spune că rapidiştii doresc menţinerea aceluiaşi contract de închiriere, solicitînd să plătească în continuare 750 de euro pe lună.

Negocierile dintre clubul de fotbal şi CS Rapid, administratorul arenei "Valentin Stănescu", au intrat în impas din două motive. În primul rînd, conducerea giuleşteană refuză să recunoască datoria de 150.000 de euro, dorind o reevaluare a acesteia. "Ne-am întîlnit zilele trecute şi am vorbit, dar nu ne-am înţeles. Nu vor să achite restanţa, spunînd că suma e mai mică. Dar contractul nu le dă dreptate", a spus Vali Caciureac, preşedintele clubului sportiv. Copos nu vrea să plătească în întregime facturile la utilităţi, cerînd o divizare a acestora!

Un alt motiv, poate şi mai important, e dorinţa conducerii din Grant de a se menţine aceeaşi înţelegere, parafată încă din 2005 şi prelungită în 2008 de Fathi Taher. Mai exact, echipa de fotbal să joace în Giuleşti meciurile din Liga 1 şi să plătească lunar o chirie de doar 750 de euro, cît i-ar costa şi închirierea unui apartament cu 4 camere în centrul Bucureştiului! "Propunerea dumnealor e absurdă! Nu mai putem accepta suma de 750 de euro, e ridicolă!", a spus Caciureac. Acesta nu se teme nici de furia fanilor şi afirmă că suporterii sînt de partea clubului sportiv: "Am discutat cu ei şi au înţeles că asta e situaţia".

"Eu nu înţeleg de ce stadionul nu ne este concesionat nouă, clubul de fotbal, pentru că doar noi îl folosim. Fără noi, ar ajunge o ruină" (Răzvan Lucescu, antrenor Rapid)

Cît au plătit celelalte echipe pînă în această vară

Club / Chirie lunară

Steaua 20.000

Dinamo 3.000

Timişoara 3.000

Rapid 750

*Restul formaţiilor fie au stadion propriu, fie e concesionat de la stat şi plătesc doar utilităţile

Preşedintele clubului sportiv spune că rapidiştii doresc menţinerea acelui

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 41 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 3 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°