Florica Ungur a învățat să cânte din copilărie când mama o punea să fredoneze melodii cântate de femeile din sat. Îi plăcea să cânte, dar era timidă. Florica se ascundea după o pătură, în colțul casei, să nu o vadă nimeni. Copilul timid a ajuns marele artist care a pus Bihorul pe harta muzicii populare. Îndrăgita intrepretă s-a stins din viață la 72 de ani după o luptă grea cu cancerul.
În una dintre ultimele emisiuni la care Florica Ungur a participat a fost „Dincolo de aparenţe", interpreta și-a deschis sufletul în fața telespectatorilor și a presei.
Ea a mărturisit atunci despre momentul sfios în care a început să cânte.
„ Cânt de când eram mică. Dar eram foarte timidă. Mama îmi zicea să cânt cântecul Mării Toderii, o femeie din sat...Cântam la colţul casei, acolo mă ascundeam să nu mă vadă nimeni. Şi îmi puneam şi o pătură pe mine", spunea Florica Ungur. În timpul şcolii, bihoreanca a fost o elevă strălucită, obţinând bursă din gimnaziu până în anii studenţiei. A ajuns să urmeze cursurile unei facultăţi de latină-greacă printr-o întâmplare.
„Am ajuns la Bucureşti şi am aflat că manualul de franceză nu era cel după care se dădea admiterea. Mă pregătisem la română, istorie, franceză. Ca să nu pierd anul, m-am dus la secretariat să întreb unde se dă admitere din aceste obiecte. Am aflat că la limbi clasice. Nu ştiam ce sunt acelea limbi clasice. Am aflat că la latină-greacă. Bucureştiul mi s-a părut năucitor", şi-a amintit Florica Ungur în timpul emisiunii.
Se relaxa tricotând
În cadrul aceleaşi emisiuni televizate, Florica Ungur a adus aminte despre un alt moment interesant din viaţa ei, dezvăluind cum a ajuns Irina Loghin să poarte o rochie de-a ei.
„Când eram profesoară, după ce veneam acasă mâncam şi beam o cafea, mă odihneam tricotând. Eram la un spectacol şi aveam o fustă lungă, cloş, din lână naturală. Care i-a p