Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica lui Sarkozy privind romii din România şi Bulgaria, un eşec răsunător

Publicat in Jurnalul, joi 4 august 2011 ·

Incidentele violente, dintre romii francezi şi poliţie, petrecute acum un an, au fost pretextul pentru ca Guvernul de la Paris să-şi înăsprească politica vizavi de romii veniţi din ţările din Est. La 28 iulie 2010, în urma unei reuniuni la vârf, la Palatul Élysée, Preşedinţia Franţei decidea o derie de măsuri antiromi: desfiinţarea, în trei luni, a jumătate dintre cele aproape 600 de tabere ilegale de romi, expulzarea spre ţările de origine - România şi Bulgaria - a romilor clandestini, tăierea ajutoarelor etc. Care este bilanţul acestei campanii, după un an? Analiştii şi presa sunt de acord că avem de-a face cu un eşec. În plus, o reprezentantă a organizaţiei Médecins du Monde susţine că starea de sănătate a romilor de origine română din regiunea Parisului este agravată de hărţuirea acestora de către autorităţi.

Jalila Bouzid, coordonator al Medecins du Monde, examinează, pentru cotidianul Le Monde, cazul a aproximativ 200 de romi originari din oraşul român Alexandria care trăiesc la periferia Parisului, în zona Aubervilliers. Jalila Bouzid a oferit asistenţă medicală acestui grup din 2007, timp în care nomazii au fost expulzaţi din Argenteuil, Bondy, Noisy-le-Sec, Rosny-sous-Bois, Le Blanc-Mesnil, Pantin, Bondy, La Courneuve, Sarcelles şi Saint-Denis. "Aici poliţia nu a intervenit în ultimele 24 de ore şi încă nu pot fi expulzaţi fără o procedură prealabilă", explică Jalila Bouzid.

Potrivit reprezentantei Medecins du Monde, discursul rostit de preşedintele Nicolas Sarkozy în urmă cu un an la Grenoble nu a schimbat cu nimic situaţia în privinţa expulzării romilor. "Mobilizarea forţelor de ordine nu are niciun interes, pentru că grupurile evacuate se instalează în alte locuri. Însă există alte forme de hărţuire practicate de poliţie, precum reţineri nejustificate, confiscarea instrumentelor de cântat sau intervenţii cu cagule pe feţe", explică speciali

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 9 minute
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Formula 1: Lando Norris a câştigat cursa din Singapore

Mediafax acum 51 minute
Britanicul în vârstă de 24 de ani a plecat din pole position pe circuitul Marina Bay şi a condus fiecare tur. Verstappen de la Red Bull a terminat al doilea, iar Oscar Piastri de la McLaren a fost al treilea, scrie Reuters. Avansul lui Verstappen fa

Racheta Sarmat, cea mai puternică armă a lui Putin, a explodat în timpul testării

Ziare.com acum o ora
Racheta balistică intercontinentală Sarmat, considerată a fi cea mai puternică armă a lui Putin, a explodat în timpul unui test. Imagini din satelit par să arate un crater masiv la un centru de testare a rachetelor în Rusia, după ce o rachetă balist

Atac cu bombă asupra unui convoi de diplomaţi străini în Pakistan; un poliţist a fost ucis, patru răniţi

News.ro acum o ora
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţerul de poliţie din dist

Tânăr reținut pentru tâlhărie, după ce a atacat un bărbat în gară și i-a furat banii (video)

Press Alert acum 27 minute
Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că a atacat un bărbat în Gara Mare din Arad și l-a lăsat fără 800 de lei. „La data de 21 septembrie, în jurul orei 13:30, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transp

Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului nu consumase droguri / Ar fi luat o pastilă de paracetamol

News.ro acum 19 minute
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectiate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Patru motociclete au fost implicate într-un accident pe șoseaua Transapuseana. Patru oameni sunt răniți

Ziare.com acum o ora
Un accident rutier între patru motociclete s-a produs, în după-amiaza de duminică, 22 septembrie 2024, pe șoseaua Transapuseana. Patru persoane au fost rănite în urma accidentului produs duminică pe Transapuseana, în judeţul Alba, traficul în zonă f

Circulaţie feroviară temporar oprită între Lunca Bradului şi Răstoliţa, din cauza unei şine rupte / Trei trenuri de călători sunt afectate

News.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că duminică, începând cu ora 14:40, circulaţia feroviară este temporar oprită pe linia 316 Lunca Bradului – Răstoliţa, pentru remedierea unei şine rupte, la km 213+800. Trei trenuri de călători sunt

Cel puţin 28 de morţi într-o explozie produsă într-o din mină de cărbune în Iran - televiziunea de stat

News.ro acum 5 ore
O explozie de gaze într-o mină de cărbune din provincia Khorasanul de Sud a Iranului a ucis cel puţin 28 de persoane şi a rănit 17, a anunţat duminică televiziunea de stat, 24 de persoane fiind încă dispărute, transmite Reuters. Accidentul a fost ca

Astăzi este echinocțiul de toamnă 2024. Ziua începe să scadă, noaptea devine mai lungă

Libertatea acum 10 ore
Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, are loc pe 22 septembrie, la ora 15:44, ora României, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie.

Vremea

București
acum

25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

18°/29°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

23°
dum.

18°/23°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°