Matthew Green, în vârstă de 40 de ani, este primul britanic căruia i s-a montat o inimă artificială. Dacă până nu demult, bărbatului i se dădeau puţine şanse de supravieţuire, dar medicii de la Spitalul Papworth, din apropiere de Cambridge, i-au montat o inimă artificială, denumită SynCardia, informează Daily Mail. Bărbatul a beneficiat de acest "transplant" deoarece ventriculele inimii sale nu mai reuşeau să-i pompeze sângele în vene.
Inima artificială
Noua inimă a lui Green bate de 130 de ori pe minut, în timp ce o inimă naturală bate în jur de 70 de ori pe minut în cazul bărbaţilor şi de 80 de ori pe minut în cazul femeilor. Şi tot spre deosebire de o inimă naturală, dispozitivul care bate în pieptul bărbatului are doar două camere, şi nu patru cum are cordul.
Potrivit specialiştilor, inima artificială nu bate mai repede atunci când depunem efort, ca în cazul organului natural, dar pompează mai mult sânge în organism. Medicii susţin că beneficiarii unui astfel de transplant pot duce o viaţă normală, pot face sport şi chiar sex, fără să îşi pună viaţa în pericol.
Matthew Green împreună cu soţia sa, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a explicat cum funcţionează dispozitivul
Noul dispozitiv este un pic mai mare decât o inimă normală, dar cântăreşte mai puţin, respectiv 140 de grame, spre deosebire de 300 de grame - cât cântăreşte inima unui adult. Inima artificială, implantată în locul celei naturale, "irigă" întregul organism cu sânge cu ajutorul unei pompe care este transportată într-un rucsac, împreună cu o baterie.
Peste 114.000 de euro costă operaţia de implantare a inimii artificiale
"Acum doi ani mergeam, în fiecare zi, cu bicicleta de acasă până la locul de munca şi înapoi, în total făceam în jur de 30 de kilometri. Dar de când m-am internat în spital, abia reuşeam să merg câţiva metri", a povestit