Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj analişti: OMV Petrom ar putea anunţa un profit de peste 200 milioane de euro pentru T2. Câştigul semestrial ar ajunge la 400 milioane de euro

Publicat in Antena 3, vineri 5 august 2011 ·

OMV Petrom, cea mai mare companie romaneasca, a obtinut in trimestrul al doilea al anului un profit net de circa 830 milioane de lei (200,6 milioane de euro), cu 15,6% peste castigul din perioada similara a anului trecut si usor sub profitul din primele trei luni ale acestui an, potrivit mediei estimarilor analistilor de la ING, KBC, Erste, NBG, Broker Cluj, Tradeville si IEBA Trust.

Estimarile variaza intre un minim de 770 milioane de lei (186,2 milioane de euro) si un maxim de 890 milioane de lei (215,3 milioane de euro) si sunt in conformitate cu standardele internationale de raportare financiara (IFRS), fiind consolidate la nivelul grupului Petrom. Compania va anunta oficial rezultatele financiare semestriale pe 10 august.

O parte a analistilor se asteapta ca trimestrul al doilea al anului sa fie chiar mai bun pentru Petrom decat a fost T1, cand compania a obtinut un profit net de 841 milioane de lei (200 milioane de euro), reusind sa fie cea mai profitabila operatiune a grupului austriac. Avand in vedere estimarea medie a analistilor, profitul Petrom pe primul semestru al anului ar ajunge la 400 milioane de euro.

“Segmentul de explorare si productie va conduce castigurile: productia a fost in usoara crestere la 187.000 de barili pe zi, iar pretul titetiului de tip Brent a fost in medie de 116,5 dolari/baril. In ceea ce priveste aspectele negative, rezultatul din rafinare va fi slab. Nu ma astept la pierderi din cauza imprumutului in dolari acordat subsidiarei din Kazakstan (din diferente nefavorabile de curs valutar-n.red)”, a precizat Tamas Pletser, analist in cadrul grupului ING.

In primul trimestru al anului, creditele acordate subsidiarei din Kazahstan au afectat rezultatele companiei, Petrom inregistrand o pierdere de 181 milioane de lei, ca urmare a aprecierii leului fata de dolar. Analistii societatii de brokera

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 13 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 3 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 12 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 10 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 10 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 11 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 12 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°