Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Instalaţia de nocturnă la Naţional Arena va fi aprinsă în premieră mâine seară. Vezi cum arată stadionul

Publicat in Adevarul, vineri 5 august 2011 · ·

Primarul General, Sorin Oprescu, îi invită pe bucureşteni să facă un tur al Arenei Naţionale, mâine, 6 august, începând cu ora 17.00. Cu această ocazie vizitatorii vor vedea pentru prima dată nocturna stadionului.

Singura parte a megaconstrucţiei ce urmează să mai fie realizată este parcarea supraterană, în rest toate lucrările de interior sunt finalizate, potrivit directorului de Investiţii din Primăria Capitalei, bogdan Hreapcă. Bucureştenii vor putea vizita mâine seară înclusiv vestiarele, după cum a promis astăzi edilul-şef.

Pe unde intraţi pe stadion?

Punctele de acces în stadion sunt intrarea Pierre de Coubertin, intrarea din b-dul Basarabiei şi intrarea din str. Maior Corav.

Cu ce mijloace de transport în comun puteţi ajunge?

Liniile de troleibuz 86 şi 90 – staţia « Stadionul Naţional » – pentru intrarea Pierre de Coubertin

Linia de autobuz 104 – stația « Stadionul Naţional » – pentru intrarea Pierre de Coubertin

Liniile de tramvai 40 şi 56 – stația « Stadionul Național » – pentru intrarea de pe b-dul Basarabiei

Metrou:

În direcţia Dristor 2, până la Piaţa Muncii, după care luaţi autobuzul 104 sau mergeţi pe jos, spre str. Pierre de Coubertin

Pentru mai multe informaţii accesaţi site-ul oficial al Arenei Naţionale, www.nationalarenabucuresti.ro, realizat în parteneriat cu Microsoft România.

CLICK PE IMAGINI PENTRU FOTOGALERIE

Stadionul în cifre

- 55.000 de locuri pentru spectatori, din care 20.000 sunt la tribuna I;

- 364 de locuri pentru presă, echipate cu pupitre individuale;

- 270 de locuri situate la nivelul 00, destinate persoanelor cu handicap, inclusiv însoţitori – lift, rampe, toalete special amenajate;

- 94 de căi de acces, ceea ce permite ca acc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 42 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°