Marin Preda ar fi împlinit astăzi 89 de ani. Din când în când, uitându-mă la ce se întâmplă, mă întreb “Ce-ar fi zis Monșerul despre toate astea?” Reiau mai jos un poem care a verificat o prietenie cu năbădăi. Nu ar fi fost publicat fără diligențele întreprinse preț de aproape un an de Marin Preda.

Poemul ar fi trebuit să apară, inițial, în revista ieșeană Convorbiri literare, condusă pe atunci de poetul Corneliu Sturzu. Numai că numărul acela de revistă urma să ajungă pe piață în ajunul unui eveniment desfășurat în capitala Moldovei. Ajuns la Iași, mi s-a spus că, din păcate, poemul meu a fost scos din pagină de către “cei de la Partid”. Am întrebat de către cine anume. Nu mi s-au dat nume, semn că era de sus, de foarte de sus. Întrebând “Pe ce motiv?”, Corneliu Sturzu mi-a dat un răspuns în care nu credea nici el: “Prea multe expresii pornografice”.

După câteva luni, profitând de vizita pe care mi-o făcea, i-am dat prietenului Mihai Ursachi o copie a poemului și o scrisoare adresată Primului Secretar al județenei de partid Iași – Ion Iliescu. Îi ceream să-mi spună care erau “expresiile pornografice” în care s-a împotmolit pudibunderia de partid. Nu am primit niciodată un răspuns de la Ion Iliescu. Nici nu aveam cum să primesc.

În drumul său către aeroport, Mihai Ursachi s-a oprit la Nichita Stănescu, unde, ca de obicei, erau strânși nu puțini prieteni ai Bubulerului. După o vreme, Mihai a deschis plicul ce trebuia să ajungă la Ion Iliescu, le-a citit amicilor scrisoarea mea, după care le-a citit poemul. A doua zi, Nichita m-a sunat entuziasmat, a început cu nelipsitul “Dau cu pupul după tine!”, m-a lăudat atât de mult că m-a cuprins rușinea. Va scrie, negreșit, un articol fulminant despre acel poem pe care “cu toți îl așteptam de atâția ani…”

După 1989, aveam să aflu că scrisoarea și copia poemului nu au mai ajuns la Ion Iliescu. Entuziasm