Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum motivează Curtea de Apel menţinerea în arest a angajaţilor DGFP Alba: „Fraudele constatate sunt imense“

Publicat in Adevarul, vineri 5 august 2011 ·

Menţinerea în continuare în arest a celor patru funcţionari de la Direcţia Generală de Finanţe Alba, Ioan Dobra, Dorin Conţan, Ioan Ispas şi Ioan Sârbu, este motivată de intenţia acestora de a influenţa martorii din dosar, de extinderea cercetărilor, respectiv de pericolul social pe care îl reprezintă o eventuală eliberare a acestora.

Cea mai complicată situaţie o are, potrivit motivării judecătorilor de la Curtea de Apel care au decis menţinerea celor patru în arest, fostul director de serviciu Dorin Conţan. “Pericolul sociale al faptelor comise de inculpat este cu atât mai mare cu cât fraudele constatate sunt imense, diverse şi se întind pe o perioadă mare de timp, în care autorităţile competente, DGFP Alba, prin reprezentanţii săi, inculpaţii în cauză nu au luat măsuri de remediere a lor, deşi le-au constatat, ci din contră au dat sfaturi pentru ascunderea acestora, cu consecinţa îngreunării posibilităţii de identificare ulterioară a acestora şi majorarea prejudiciilor create“, se afirmă în motivare în legătură cu activitatea infracţională a acestuia.

Alte precizări legate de acuzaţiile aduse lui Dorin Conţan: „În încercarea sa de a ascunde foloasele materiale obţinute ilegal, a folosit ca intermediar firma Betacom SRL Cugir, societate controlată de el prin membrii familiei sale şi a emis facturi fictive pentru a acoperi sumele plătite fără justificare de SC Pomponio, la solicitarea sa. De asemenea, această firmă a fost folosită sub protecţia şi cu implicarea sa pentru sustragerea unor sume de bani importante din societate, prin întocmirea de acte fictive, cu consecinţa finală a intrării societăţii în insolvenţă”.

“Alături de Dobra, Conţan a încercat să influenţeze în favoarea lor declaraţiile persoanelor audiate sau ce urmau a fi audiate şi a proferat chiar ameninţări privind intenţia de tragere la răspundere a doi inspectori care a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 58 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 32 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 12 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°