Începând de la 1 august, tinerii basarabeni care vor să înveţe în oraşele României pot aplica pentru a primi burse. Dosarele pentru admitere la studii în România se pot depune până în 8 august, în Cahul, la Universitatea „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, potrivit Romanian Global News. Guvernul român va acorda, pentru anul de studii 2011 – 2012, 2150 de burse pentru absolvenţii gimnaziilor, liceelor şi universităţilor. Pentru doritorii de a deveni studenţi la una din universităţile din România, cele mai multe burse au fost oferite la instituţiile de învăţământ din Iaşi – 129, urmat de Bucureşti – 80, Cluj – 68, Craiova – 42, Constanţa – 36, Braşov – 31, Timişoara – 23 de locuri. La celălalt pol se află universităţile din Oradea, Ploieşti, Târgu Jiu – cu câte două burse pentru candidaţii moldoveni, Arad, Baia Mare – patru burse. Începând de la 1 august, tinerii basarabeni care vor să înveţe în oraşele României pot aplica pentru a primi burse. Dosarele pentru admitere la studii în România se pot depune până în 8 august, în Cahul, la Universitatea „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, potrivit Romanian Global News. Guvernul român va acorda, pentru anul de studii 2011 – 2012, 2150 de burse pentru absolvenţii gimnaziilor, liceelor şi universităţilor. Pentru doritorii de a deveni studenţi la una din universităţile din România, cele mai multe burse au fost oferite la instituţiile de învăţământ din Iaşi – 129, urmat de Bucureşti – 80, Cluj – 68, Craiova – 42, Constanţa – 36, Braşov – 31, Timişoara – 23 de locuri. La celălalt pol se află universităţile din Oradea, Ploieşti, Târgu Jiu – cu câte două burse pentru candidaţii moldoveni, Arad, Baia Mare – patru burse.