Cetatea Aiudului, un important obiectiv turistic peste care, din păcate, trecerea anilor şi-a pus amprenta, va fi în sfârşit pus în valoare. Ministerul Culturii a aprobat proiectul de reabilitare a valoroasei construcţii, iar investiţia se va ridica la suma de 2 milioane de euro.
Încă din sempembrie 2008, consilierii locali au aprobat, la iniţiativa primarului Mihai Horaţiu Josan, studiul de fezabilitate al investiţiei, estimat la o valoare totală a lucrărilor de aproximativ 15 milioane lei. “Primăria a încercat să obţină finanţarea cel puţin pentru intervenţiile urgente la zidurile Cetăţii, dar fără rezultat. Chiar pe un proiect lansat de Ambasada Americană, Municipiul Aiud a solicitat finanţare pentru reabilitarea Turnului Măcelarilor, dar cererea a fost respinsă din cauză că ambasada era interesată să finanţeze integral proiecte care vizau obiective culturale, istorice, iar valoarea totală a lucrărilor prevăzute pentru Cetatea din Aiud era mult prea mare”, au explicat reprezentanţii Primăriei Aiud.
„În tot acest timp, municipalitatea a insistat cu consecvenţă în scopul obţinerii fondurilor necesare proiectului de reabilitare a Cetăţii. Prin adresa Direcţiei Tehnice de Restaurare a Monumentelor Istorice din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului transmisă în luna iulie Primăriei Aiud, se comunica în sfârşit faptul că proiectul tehnic Reabilitarea Cetăţii Aiudului a fost înaintat Ministerului Culturii şi Patrimoniului, în vederea avizării şi a fost inclus în Programul Cultural Pilot 2011-2012, pentru finanţarea lucrărilor“, au completat aceştia.
În cursul săptămânii trecute, consilierii locali din Aiud au aprobat devizul general al lucrărilor. „Documentaţia tehnică tratează reabilitarea zidului de incintă cu 8 turnuri pe diverse planuri poligonale, Castelul princiar Bethlen, înglobând turnul porţii cu intrarea principală în incintă şi clăd