E remarcabilă capacitatea turcismelor de a rămâne în circulaţie, mai ales în stilul colocvial. Termeni aparent desueţi, legaţi de o anumită epocă din trecut, revin în uzul curent, adesea cu sensuri figurate, ironice şi peiorative.

În ultima vreme, presa românească utilizează intens cuvântul beizadea, pentru a desemna, depreciativ, pe fiul sau fiica unor persoane cu poziţie socială sau situaţie economică privilegiată. Termenul pare să fi trecut, prin contagiune, de la un ziar la altul, odată cu temele luate în discuţie, într-un mod caracteristic cuvintelor la modă: „beizadea a sistemului” (cotidianul.ro, 27.04.2011), „Beizadelele cu maşini bagă în mormânt oameni nevinovaţi” (Jurnalul naţional, 19.05.2011); „Ucigaşul de pe zebră, beizadea recidivistă” (Adevărul, 14.06.2011); „Beizadeaua primarului face legea cu sabia” (România liberă, 25.07.2011); „Beizadea de România” – „fiul unui cunoscut preot” (Adevărul, 29.07.2011); „Beizadele cu părinţi «bazaţi», certate cu legea” (Libertatea, 31.07.2011) etc.

Atestat la 1590 (conform dicţionarului Tiktin), circulând în numeroase variante populare (bezădea, băzdadea, bizadea etc.), termenul s-a păstrat în actualitate prin referinţele istorice şi literare, prin apariţiile sale – cu sensul denotativ, originar, „fiu de prinţ” – în multe cronici şi documente de epocă (la Neculce, de exemplu: „Constantin Cantemir avea doi feciori beizadele, pre Antiohie şi pe Dumitraşco”), în amintirile bucureştene despre „Beizadea Grigore Viţel” etc. Dicţionarele turceşti actuale consemnează etimonul beyzade, cu o definiţie lipsită de conotaţii negative („son of a prince; noble or refined person”, Redhouse,1998). În româna veche circula şi şahzadea „fiu de sultan sau de împărat” (din tc. şahzade); nefiind aplicabil la realităţile strict locale, termenul nu a căpătat sensuri figurate.

Sensul ironic dezvoltat în română de beizade