Senatorul PDL Marian Rasaliu a anunţat ieri faptul că în urma inundaţiilor din luna iulie, mai multe localităţi din judeţul Braşov au fost lovite de furia apelor, iar pentru patru dintre ele a depus la Ministerul Administraţiei şi Internelor dosarele prin care se solicită fonduri pentru reparaţii. Este vorba de comunele Şinca Veche, Sâmbăta de Sus, Viştea şi Părău. „Coroborate cu solicitările din partea altor localităţi şi din judeţ, dar şi din ţară, Guvernul a emis hotărârea nr. 378 prin care s-a creat o submăsură de finanţare, 3.2.2.d prin care se acordă un sprijin pentru localităţile aflate în apropierea cursurilor de apă. La nivelul judeţului Braşov sunt 15 astfel de localităţi pentru care s-a alocat suma de 1,5 milioane de euro. Banii se dau pentru amenajarea cursurilor de apă şi consolidarea malurilor, podurilor şi podeţelor”, ne-a explicat Marian Rasaliu. Acum, toate aceste comune (Budila, Buneşti, Caţa, Comăna, Hărman, Mândra, Moieciu, Părău, Racoş, Şercaia, Şinca Veche, Tărlungeni, Ungra, Voila şi Vama Buzăului) trebuie să îşi facă în timp cât mai scurt proiectele pentru a obţine finanţarea nerambursabilă. Senatorul PDL Marian Rasaliu a anunţat ieri faptul că în urma inundaţiilor din luna iulie, mai multe localităţi din judeţul Braşov au fost lovite de furia apelor, iar pentru patru dintre ele a depus la Ministerul Administraţiei şi Internelor dosarele prin care se solicită fonduri pentru reparaţii. Este vorba de comunele Şinca Veche, Sâmbăta de Sus, Viştea şi Părău. „Coroborate cu solicitările din partea altor localităţi şi din judeţ, dar şi din ţară, Guvernul a emis hotărârea nr. 378 prin care s-a creat o submăsură de finanţare, 3.2.2.d prin care se acordă un sprijin pentru localităţile aflate în apropierea cursurilor de apă. La nivelul judeţului Braşov sunt 15 astfel de localităţi pentru care s-a alocat suma de 1,5 milioane de euro. Banii se dau pentru am