Borcea s-a revoltat la adresa lui Săvulescu şi Badea, cerîndu-le acestora să nu mai vorbească, dacă nu aduc bani la club.
În loc să aducă liniştea, victoria lui Dinamo din Croaţia a încins spiritele la nivelul conducerii clubului. La finalul partidei, preşedintele executiv Cristi Borcea a spus că echipa are nevoie de întăriri şi a sărit la gîtul lui Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu, reproşîndu-le că nu investesc bani.
"Nu putem sta după Săvulescu şi Badea, trebuie să ne batem la campionat, dar pentru asta e nevoie de un buget pe măsură! Le-am şi spus: «Dacă nu aveţi bani, nu mai vorbiţi!». Sută la sută vom mai face transferuri, dar dacă eu aduc 500.000 de euro, la fel să facă şi ei!", a spus Borcea la GSP TV.
Acţionarul dinamovist le-a cerut public celor doi să spună dacă mai pot investi în Ştefan cel Mare: "Eu am venit cu «caşcavalul» pe masă, nu cu vrăjeală! D-asta am făcut performanţă atîţia ani. Dacă Badea şi Săvulescu nu vin cu bani, nu-i deranjez, dar să-mi spună. Sînt două soluţii: ori bagă ei bani şi eu plec la Miami, ori rămîn eu".
L-a criticat şi pe Alexe
Borcea s-a declarat mulţumit de modul cum au evoluat alb-roşiii, dar l-a mustrat pe Marius Alexe: "Niculae şi Dănciulescu au tras echipa după ei, în schimb, de cînd presa l-a transferat la Chelsea, Alexe nu mai joacă nimic". Nici Cornel Dinu nu l-a menajat pe fotbalist: "S-a remarcat doar prin frizură. Pînă acum a fost doar prieten cu fotbaliştii". Atacantul dinamovist a acuzat probleme musculare în ziua meciului, de aceea a putut juca doar 60 de minute. Acesta riscă să rateze şi acţiunea echipei naţionale, care va disputa un meci amical miercuri, cu San Marino.
"Dacă vrem performanţă, trebuie să băgăm mîna în buzunar, altfel nu se poate! Nu ne putem amăgi, avem nevoie de întăriri" (Cristi Borcea, acţionar Dinamo)
Ascultă, mai jos, replica lui Dragoş Săvulesc