Super 8 (SUA, 2011), de J.J. Abrams.
Trop narativ cu trop narativ, motiv tematic cu motiv tematic şi decizie regizorală cu decizie regizorală, Super 8 al lui J. J. Abrams e pastişat după filme vintage de-ale lui Steven Spielberg: Întîlniri de gradul trei, E.T., The Goonies (pe care Maestrul doar l-a produs) şi – mai recent – Războiul lumilor. Sigur că această afirmaţie nu e prea informativă de una singură – Spielberg, în calitatea lui de principal inventator al cinematografului pop contemporan, aflîndu-se în spatele (aproape) oricărui blockbuster din vara asta. Dar în cazul de faţă e vorba despre o operaţiune de clonare în toată regula (care-i mai şi poartă semnătura de producător). Epoca în care e plasat Super 8 este sfîrşitul anilor ’70 – adică după miracolul Întîlnirilor..., dar înainte de pogorîrea lui E.T. Scena e un orăşel fictiv, prezentat (după modelul suburbiilor din E.T. şi Întîlniri...) ca un mic paradis, deşi în cele din urmă devine situl unui război civil (ca în Războiul lumilor). Eroii sînt o gaşcă de copii (ca în The Goonies) care (la fel ca Spielberg în anii ’50 şi ca Abrams în anii ’70) fac filme horror cu o cameră de amator (cu peliculă de 8 mm, căci lumea nu trecuse încă la VHS în drum spre digital), în timp ce în jurul lor încep să se producă fenomene paranormale-pe-bune. Protagonistul e un băieţel căruia îi lipseşte un părinte – la fel ca în E.T., numai că aici e vorba de mamă, iar lipsa acesteia nu e lăsată discret în fundal, ci e exploatată laborios întru crearea de mister & melodramă.
DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith!La fel ca în E.T., forţele armate (aici, aeriene) sînt sinistre. Şi toate misterele se rezolvă într-o serie de momente de comuniune miraculoasă, dintre care unul intim, de tête-à-tête (ca în E.T.) şi unul „comunitar“ (ca în
