Terminalul pasageri al Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa - "Aurel Vlaicu" a fost clasat ca monument istoric de categoria A, potrivit unui ordin al ministrului Culturii, publicat în Monitorul Oficial pe 1 august, relatează Mediafax.
Imobilele clasate în Lista monumentelor istorice la categoria A sunt considerate de interes naţional, intervenţiile asupra acestora necesitând avizul Ministerului Culturii, în timp ce cele din categoria B sunt considerate de interes local, intervenţiile asupra lor fiind avizate de direcţiile de cultură judeţene sau cea a municipiului Bucureşti, din subordinea ministerului.
În scopul protejării monumentelor istorice, conform legii nr. 422/2001, republicată în anul 2004, s-a întocmit Lista monumentelor istorice, care s-a aprobat prin ordin al ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, s-a publicat în Monitorul Oficial al României partea I şi se actualizează la fiecare cinci ani. Lista monumentelor istorice a fost publicată prima dată în 2004.
Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa, cunoscut şi ca Aeroportul "Aurel Vlaicu", este cel de-al doilea din ţară ca trafic, după Aeroportul Otopeni. Pe viitor, se intenţionează unirea celor două aeroporturi.
Aeroportul Băneasa este considerat unitate de aviaţie începând din anul 1921, pe actuala poziţie geografică. A fost primul aeroport internaţional din ţară şi singurul, până la înfiinţarea Aeroportului Otopeni, în 1970.
Noua clădire a aerogării a fost construită între 1947 şi 1952, fiind concepută ca o elice cu trei pale.
Prima atestare documentară în presa vremii a Aeroportului Băneasa are loc pe 7 iunie 1910, când, pe "câmpul de la Băneasa" (fostul hipodrom de la Băneasa după 1920), pionierul aviaţiei româneşti Aurel Vlaicu prezintă câteva evoluţii cu avionul construit chiar de el, la mitingul aviatic organizat la acea vreme. Însă primele zbor