Mr. Bean, cum este cunoscut actorul Rowan Atkinson, a văzut, joi, moarte cu ochii în Cambridgeshire (Marea Britanie), după ce maşina lui s-a izbit de un copac şi a luat foc.
Mr. Bean a pierdut controlul volanului, probabil din cauza asfaltului ud. Bolidul McLaren F1 de 750.000 de euro s-a răsucit de câteva ori, la viteza de 386 km/h, după care a plonjat într-un copac şi un semn de circulaţie şi a luat foc.
Pompierii au stins incendiul, iar o ambulanţă l-a transportat pe actor la spital, unde acesta a rămas internat în noaptea de joi spre vineri.
Mr. Bean a reuşit să iasă singur dintre fiarele contorsionate şi a fost îngrijit de un şofer care trecea prin zonă, până au ajuns autorităţile.
Un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă a confirmat, pentru Daily Mail, accidentul: “Bărbatul este internat în spitalul din Peterborough, cu răni minore, după ce maşina lui a părăsit carosabilul, în această seară”
Mr. Bean a fost invitat recent în celebra emisiune “Top Gear“, unde a prezentat toate maşinile pe care le deţine. În cadrul aceluiaşi show, actorul a stabilit un record de viteză, la volanul unei Kia Cee’d.
Nu este prima dată când actorul îşi face praf bolidul, care poate atinge 100 km/h în doar trei secunde. În 1999, la doar un an după ce a cumpărat bolidul, Mr. Bean s-a ciocnit cu o altă maşină, accident petrecut tot în Marea Britanie.
Mr. Bean, cum este cunoscut actorul Rowan Atkinson, a văzut, joi, moarte cu ochii în Cambridgeshire (Marea Britanie), după ce maşina lui s-a izbit de un copac şi a luat foc.
Mr. Bean a pierdut controlul volanului, probabil din cauza asfaltului ud. Bolidul McLaren F1 de 750.000 de euro s-a răsucit de câteva ori, la viteza de 386 km/h, după care a plonjat într-un copac şi un semn de circulaţie şi a luat foc.
Pompierii au stins incendiul, iar o ambulanţă l-a transportat pe actor