Povesti de iubire
N-as putea sa spun acum in ce moment mi-am dat seama de ceea ce se intampla. Poate sa fi fost intr-o dimineata, cand il urmaream cum isi bea cafeaua, inainte de a merge la lucru. Poate ca primul semn sa-l fi avut atunci cand el era foarte preocupat de ceva si nu-si dadea seama ca eu ii pandesc cu mare atentie fiecare miscare si fiecare reactie. Sau poate ca, de fapt, nici macar n-am vazut vreun semn, ci am simtit numai, cu acel al nu stiu catelea simt cu care natura le-a inzestrat pe femei, am simtit, asa cum simti ca vine ploaia dupa cum se misca frunzele pomilor, am simtit intr-o buna zi ca barbatul meu nu mai este doar al meu. Ca, dintr-o data, tocmai acele gesturi mici pe care le vedeam de atatia ani, mereu la fel, pe care le judecam ca pe un fel de "uniforma" a lui si le identificam cu el, nu imi mai spuneau nimic, imi erau dintr-o data straine. Ba mai mult, acele gesturi pe care i le-am copiat pana la asemanare aproape perfecta, inconstient, ani de-a randul, fara sa-mi propun anume acest lucru, si care au ajuns sa para atat de ale mele, atat de autentice, incat multa lume ne spunea ca semanam, de parca am fi frati, tocmai ele l-au tradat, pentru ca, la un moment dat, se parea ca il stingheresc, ca se fereste de ele, ca incearca sa le elimine constient din comportamentul lui. Era, cu siguranta, o incercare a lui de a se rupe de ceea ce ne lega, era o incercare de a se detasa de universul in care traiam.
Sigur ca este posibil ca ceea ce va dezvalui acum sa nu fie decat niste proiectii ale mele asupra anumitor momente din trecut, pe care azi le judec cu totul altfel decat atunci, cu mai mult calm si detasare. Cert este ca, asa cum va spuneam, intr-o buna dimineata, am realizat ca sunt in fata unei realitati pe care nu numai ca nu-mi puteam inchipui ca va exista vreodata, dar care nici macar in gluma nu fusese pomenita vreodata in
