Nani şi Horia
Nu mai vorbisem de mult cu ea, iar după incident cu atât mai puţin eram ispitit s-o sun. Dar poate tocmai discuţia cu Alexandra m-ar fi liniştit. M-ar fi ajutat să uit că mă aflu într-un pat de spital, că fusesem victima unei agresiuni, că persoana care m-a lovit e chiar fata spre care ea mă îndreptase. Sau tocmai acest ultim element nu trebuia şters. Originea înaltă, odată retezată, nu mai avem nici o ancorare şi suntem exact cum ne văd nătărăii din jur. Dacă Nani ar fi fost o femeie de stradă, adusă în casă, care în scopul jefuirii m-ar fi lovit, atunci pe bună dreptate nu aş mai fi îndrăznit să ridic ochii din pământ. Ce căutasem aceea primisem. Maria, ca întotdeauna bine informată, nu a ratat prilejul să-mi aducă la cunoştinţă o crimă abominabilă care se petrecuse la Timişoara. Doi puşti de 20 de ani, el şi ea, au măcelărit un sexagenar stricat care o angajase pe fată pentru o repriză de sex. Informarea mi s-a părut de prost gust. Adică? Ce vrei să spui? Că se poate şi mai rău? Da, totul se plăteşte, viciul, dar şi imaturitatea. Intru, nu-i aşa, în a doua categorie. O corcolisem pe Nani, o râzgâiasem, refuzasem gândul că am de-a face totuşi cu un om bolnav şi precum şarpele încălzit la sân care până la urmă tot te muşcă de beregată, aşa şi fetiţa răsfăţată ţâşnise din cuibarul de catifea şi lovise cu sete. Aici ajunsesem. Doamna Alexandra Cristian trebuie musai să ştie.
Mă întorc spre ziua când ne-a făcut cunoştinţă. Toţi trei eram emoţionaţi. Poate cea mai emoţionată era chiar gazda. Stătea în fotoliul masiv de stejar, cu picioare curbate, tapiţat cu piele de viţel şi bătut în bumbi auriţi, o piesă veche de mobilier, ca şi altele din apartamentul ei de două camere, de la etajul opt. Ce căuta o asemenea mobilă într-un bloc muncitoresc? Şi acesta era un semn al căderii de-a lungul aceluiaşi fir descendent care îi face pe copii să
