Demisia ministrului sănătăţii Attila Cseke trebuie privită din mai multe unghiuri ca determinare. Demisia ministrului sănătăţii Attila Cseke trebuie privită din mai multe unghiuri ca determinare.
1) Cseke a făcut un gest public onorabil, dar a luat drept un afront personal faptul că rătăcitul la Finanţe Gheorghe Ialomiţianu nici barem nu l-a consultat la rectificarea bugetară şi nu i s-au dat decât 300 de milioane de lei în locul miliardelor de care avea urgentă nevoie pentru supravieţuire, mai ales în privinţa crizei medicamentelor.
2) Deşi Kelemen Hunor mimează surprinderea (dar zice că e viabilă Coaliţia), gestul are şi conotaţia unei reacţii udemeriste la ultimele bumbăceli (cazul Laszlo Borbely etc.) care au fost aplicate UDMR, spre a o cuminţi.
3) Demisia nu e în nici un caz, cum am auzit voci, “începutul sfârşitului Coaliţiei”, UDMR mai stând la masa bogată cel puţin până în toamnă- iarnă.
4) Demisia lui Cseke - tardivă: trebuia să se fi produs de mult, neacceptând desfiinţarea spitalelor sau subfinanţarea încă de la adoptarea Bugetului - nu are nici un efect pozitiv asupra îmbunătăţirii sistemului de sănătate, ci rămâne un joc politic, dar şi interpersoane (Cseke vs preşedintele CNAS, L. Duţă, un personaj la fel de nociv).
Scandalul vine să confirme însă dreptatea opiniei publice şi a presei. A presei independente, care semnalează insistent că România e pe cel mai rău loc în Europa ca mortalitate şi morbiditate, că speranţa de viaţă e cu 5-7 ani sub a celorlalte ţări, că bolnavii cronici şi incurabili se sting fără medicamente şi fără fondurile pentru programelenaţionale de sănătate.
Atitudine pe care Traian Băsescu a taxat-o recent ca fiind “o ticăloşie” a mass-media. Nu! Ticăloşia e la Cotroceni (unde ori consilierii nu-i arată preşedintelui situaţia reală, ori acesta nu-i ascultă), e la Victoria (unde Boc a avut până şi la
