În ultimele săptămâni am fost martorii unor evenimente legate de UDMR asupra cărora merită stăruit. Mai întâi, l-am putut vedea în acţiune pe domnul Frunda, care cu ocazia publicării Raportului UE pe Justiţie a afirmat că ridicarea mecanismului de verificare anul viitor ar fi un lucru negativ pentru România. Foarte interesant!
Toată lumea îşi mai aduce aminte cum domnul Frunda înjura pe ministrul Macovei şi cum făcea eforturi substanţiale pentru a zădărnici munca ministrului de a scoate România de pe harta ţărilor cu o justiţie falimentară. Acum am înţeles şi de ce: dânsul este, în fond, un cavaler al dreptăţii care în tot acest timp nu a vrut ca UE să înceteze monitorizarea României. Şi cum să faci asta mai bine decât prin a pune beţe în roate tuturor încercărilor de reformă? Domnule Frunda, aveţi gânduri necurate sau nu înţelegeţi logica elementară?
Apoi am avut şi faimoasa şcoală de vară de la Tuşnad, care mai nou a devenit un loc de pelerinaj pentru extremiştii maghiari, pentru unii lideri UDMR, dar şi pentru unii de la Budapesta care încalcă protocolul diplomatic şi nu contenesc în gesturi neprietenoase la adresa României. Situaţia este cu adevărat bizară, dat fiind că celelalte ţări cu minorităţi maghiare nu tolerează un asemenea tratament.
Cu privire la această problemă însă, din start trebuie să fie clar că autonomia teritorială în Harghita-Covasna nu este o chestiune pe care majoritatea românească ar fi datoare să o acorde. Aici, nici Budapesta, nici Bruxelles-ul nu sunt în poziţia de a putea fi ferme, ci cel mult de a da sugestii prietenoase dacă sunt întrebate. Cu ajutorul de bun augur al UDMR, România îndeplineşte toate standardele internaţionale în materie de protecţie a minorităţilor naţionale, ba chiar le depăşeşte considerabil. Aşadar, orice discuţie legată de autonomie este una care ţine strict de echilibrul politic din societatea
