● Pentru că poveştile bune merită scriitori buni. Pentru că realitatea este atît de bogată în poveşti încît e păcat să inventăm altele. Pentru că mă enervează scriitorii tineri care scriu romane despre cum se trezesc ei dimineaţa şi cum se uită, ore în şir, la propriul buric. De-aia astăzi am trei poveşti.
● Prima e povestea lui Dincă Ţiganul. Cică acum vreo două secole, trăia în Moldova un boier mare, respectat şi iubit de toată lumea, Dumitrache Cantacuzino Paşcanu. El se iubea mult cu soaţa sa, coana Profiriţa. O problemă avea însă: nu aveau copii. Dar nu era mare supărare, că erau darnici şi omenoşi cu restul lumii. Aveau o mulţime de robi ţigani cu care se purtau omenos, iar pe cei mai răsăriţi îi luau pe lîngă casă. Aşa se face că Maria, o frumuseţe de ţigancă cu ochii negri, ajunse fată-n casă. Cum era obiceiul pe vremea aceea, picioarele de boier erau spălate şi masate seara. Se pare că Maria avea un talent special, că Profiriţa noastră a insistat să se ocupe ea şi de conu Dumitrache. Azi aşa, mîine la fel, Maria rămase grea.
DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă?● Coana Profiriţa nu făcu caz din asta, purcese rapid să o mărite pe Maria cu birjarul şi dusă fuse fata din casă, iar conul Dumitrache nu zise nici „pîs“. Îşi duseră ei existenţa bucolică ca într-o carte de Ion Creangă. Maria făcu o minune de băiat căruia îi zise Dincă. Os de boier cantacuzin şi de ţigancă roabă. Rob şi el săracu’. Dar coana Profiriţa, care nu avea copii, îl îndrăgi şi-l luă pe lîngă ea. Îl făcu băiat în casă. Conu Dumitrache nu avea păreri despre asta şi e pe cale să iasă din poveste, dar nu înainte să meargă la grajd şi să-i dea Mariei „carte de iertare“ – cum ar veni, a făcut
